Un polițist de la Postul Rural Ilia a fost fotografiat, zilele trecute, în barul dintr-o localitate din comună. Polițistul, care este și ajutor de șef de post, era îmbrăcat în uniformă și avea pe masa din fața lui o sticlă de bere și un pahar cu aceeași licoare, din care era consumat mai mult de jumătate din conținut.
Fotografiile au fost trimise pe adresa de mail a ziarului noastru. Expeditorul susține că poza a fost realizată „de vreo două zile” și că polițistul ar fi un obișnuit al barului respectiv. „E o obișnuință pentru el. Nu este o noutate, doar că până acum nu a avut parte și de un fotograf”, susține bărbatul care ne-a trimis poza.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara a demarat de urgență o verificare internă a acestor aspecte”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Potrivit surselor noastre, se pare că polițistul era în afara orelor de program și ar fi spus că a intrat să discute în acel local cu o persoană. Dacă a consumat sau nu alcool, urmează a fi stabilit pe parcursul anchetei.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply