Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara a fost vizitat de peste 400.000 de turiști pe parcursul anului trecut și, din fericire, numărul acestora a crescut constant în ultimii ani. De asemenea, numărul mare de turiști înseamnă și un venit suplimentar adus bugetului local, care a dost de aproximativ 7,5 milioane de lei. În anul 2017, monumentul istoric a fost vizitat de 330.000 de persoane, venite din toată țara, dar și de peste hotare, pe când în anul 2018 numărul vizitatorilor a crescut la 334.000.
Castelul Corvinilor a atras, anul trecut, peste 400.000 de turiști, care au contribuit la creșterea bugetului local al municipiului cu aproximativ 7,5 milioane de lei.
„Anul 2019 a însemnat peste 400.000 de turiști care au călcat pragul Castelului Corvinilor. Îmi amintesc că multă lume s-a îndoit de acest lucru, că vom putea ajunge la o astfel de cifră, dar iată că, prin muncă, și promovare corespunzătoare am reușit această performanță. Acest lucru înseamnă și o sumă importantă de bani în bugetul local al municipiului Hunedoara, mai precis este vorba de aproximativ 7,5 milioane de lei, spre deosebire de anul 2018, când au fost aproximativ 6,3 milioane de lei”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
Lucrările de reabilitare nu împiedică vizitarea castelului
În ultimii ani, la Castelul Corvinilor se organizează tot mai multe evenimente, care atrag turiștii, dar și operatorii din turism, care au un cuvânt de spus în promovarea acestui monument istoric. Un alt aspect important este că aici, se desfășoară, cu ajutorul fondurilor europene (peste cinci milioane de euro-n.red.), lucrări de reabilitare a edificiului, însă acestea nu vor împiedica turiștii să viziteze castelul. „Totodată, lucrările de reabilitare a castelului, pe fonduri europene, continuă. Contructorul, sper, să se încadreze în termenele pe care le-am stabilit împreună. Vreau să mulțumesc și echipei Muzeului Castelul Corvinilor, condusă de directorul Sorin Tincu, dar și echipei de la Comunicare și Imagine, condusă de doamna Oprean. Până la urmă, ei sunt cei care s-au străduit, prin muncă, să atragă acest număr impresionant de vizitatori și cu ajutorul numeroaselor evenimente pe care le organizăm la castel, dar și în oraș, tocmai pentru a-l face cât mai vizibil”, a conchis Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply