(P) O scurtă impresie asupra dezvoltării propriei companii, cu Vlad Ciuburciu (Vascar)

AdChoices
ADVERTISING

Vascar, companie 100% românească, este în prezent un jucător cu reputație pe piața prelucrării de preparate din carne și conserve. Astfel, în prezent, compania deține o fabrică de prelucrare în Vaslui, cu o capacitate extinsă de producție, precum și 21 de magazine proprii în zona Moldovei. Pentru Vascar lucrează în jur de 400 de oameni.

Produsele Vascar sunt destinate consumului larg, compania având o cifră de afaceri care în 2019 se ridica la 20.5 milioane de euro, cu produse livrate în întreaga țara, dar și exporturi în alte țări. Precum ne informează Vlad Ciuburciu, Vascar este una dintre puținele companii care au reușit să se rebrănduiască după anii comunismului, reușind să găsească noi oportunități pentru dezvoltare, chiar și în perioadele de stagnare economică de la începutul anilor ‘90.

„Compania și-a început activitatea în anul 1984, sub numele de Industria Cărnii Vaslui, având un număr relativ restrâns de angajați, în comparație cu cel din prezent. În scurt timp, produsele Vascar au ajuns pe unele dintre cele mai renumite piețe de desfacere a acelor vremuri: SUA, URSS, Germania sau Franța. După Revoluție, în anul 1991, compania și-a schimbat numele în Vascar și a devenit S.A. (societate pe acțiuni), cu capital majoritar de stat”, spune Vlad Ciuburciu (Vascar).

Așadar, în plină perioadă de “tranziție”, mai exact în 1994, au fost inaugurate primele magazine proprii Vascar, iar în 2000 au avut loc privatizarea și primele programe de investiții masive. „În anul 2005, a fost implementat și certificat un sistem de management integrat, conform standardelor internaționale (n.r. ISO 9001/2001, ISO 22000:2005, ISO 14001:2004 si ISO 22000:2005). Acestea se rectifică din trei în trei ani, asigurând astfel un management de siguranță a alimentelor, la cel mai înalt standard al industriei”, adaugă Ciuburciu (Vascar)

După trecerea unui an, odată cu alinierea companiei la standardele UE și internaționale, au fost finalizate investiții de mare calibru, precum instalarea unei linii automatizate de conserve, introducerea unei instalații de producere de salamuri și mezeluri crud-uscate pentru secția de preparate, modernizarea depozitelor de frig și congelare, dar și achiziționarea de utilaje noi, cu scopul re-tehnologizării secției de preparate.

„Suntem una dintre puținele companii din industria cărnii din România care produc toate tipurile de preparate. Încă de la începuturi, din 1984, a fost construită și o secție de conserve, pe care am modernizat-o în anul 2006”, explică Ciuburciu (Vascar).

Rezultatele acestor investiții importante nu au întârziat să apară. În anul 2011, compania Vascar a obținut „Food Safety System Certification” – FSSC 22000:2011, una dintre cele mai importante certificări la nivel mondial în industria cărnii. Doi ani mai târziu, compania din Vaslui a primit și certificatul BRC (British Retail Consortium), iar în 2015 s-a lansat un nou brand al companiei, Moldova în Bucate. În 2016, gama Moldova în Bucate devine brand național. „Am extins distribuția în Capitală, prin semnarea de noi parteneriate cu retaileri independenți, și am lansat prima campanie naționala de comunicare (n.r. Moldova invită România la masă”, ne spune Vlad Ciuburciu (Vascar).

Alinierea la standardele prezentului a continuat și în 2018 cu gama de produse „Alege natural, fără E-uri”, din ingrediente 100% naturale. “Aceste produse au un gust absolut delicios și nu conțin E-uri, aditivi sau conservanți, fapt care se traduce printr-o garanție a calității lor”, adaugă Ciuburciu.

Ce ne pregătește compania pe viitor? Din ce ne relatează Vlad Ciuburciu, Vascar va continua să inoveze și să investească în noi oportunități de dezvoltare, alături de educarea consumatorilor cu privire la calitatea produselor din carne, fapt care nu poate fi trecut ușor cu vederea. De asemenea, pentru această perioadă, există și posibilitatea de a comanda produse online, pe platforma eMag, spune Vlad Ciuburciu (Vascar).