Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara permite, din nou, accesul persoanelor interesate (care dețin user și parolă pentru aplicaţia integrată de cadastru şi carte funciară) în arhiva OCPI pentru consultarea cărților funciare vechi. Decizia vine ca urmare a numărului mare de solicitări primite în ultima perioadă. Persoanele interesate vor avea acces în sediul OCPI/BCPI, cu respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Programul pentru studierea cărţilor funciare este de luni până vineri, între orele 09:00-14:00, timpul alocat fiecărei persoane fiind de maximum 30 de minute.
Persoanele interesate, care dețin user și parolă pentru aplicaţia integrată de cadastru şi carte funciară, vor putea beneficia de acest serviciu începând de luni, 25 mai, pe bază de programare, care poate fi făcută online sau telefonic. Cererea va fi înregistrată în Registrul de corespondență, urmând ca solicitantului să îi fie comunicate ulterior data și ora programării.
Numerele de telefon și adresele de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI HUNEDOARA sunt următoarele:
Telefon: 0254-233560
E-mail: hd@ancpi.ro
Potrivit Ordinului nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI şi instituţiile subordonate, preţul pentru consultarea unei cărţi funciare este de 10 lei/15 minute. Plata tarifului aferent serviciului 2.7.1 – Consultare documente din arhivă va fi efectuată anterior înregistrării cererii prin ordin de plată sau mandat poștal, în contul IBAN: RO06TREZ366501503X012464, deschis la Trezoreria Deva.
Toate aceste măsuri au scopul de a proteja publicul și salariații, în egală măsură.
Leave a Reply