Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a prelungit până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare a energiei pe piaţa concurenţială, au declarat, luni, pentru Agerpres, reprezentanții instituției.
Anunțul vine în condițiile în care piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de la 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci trebuie să compare şi să-şi aleagă de pe piața liberă oferta care li se potriveşte cel mai bine.
Liberalizarea înseamnă că preţurile nu vor mai fi reglementate, iar furnizorii vor achiziţiona toată cantitatea de energie de pe bursă.
În acest context, cei şase milioane de consumatori care au rămas în piaţa reglementată au două posibilităţi: fie nu fac nimic, rămân cu vechile contracte şi plătesc automat preţuri numite „de serviciu universal”, care vor fi mai mari cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă (concurenţială).
Momentul i-a luat prin surprindere pe majoritatea consumatorilor. Un sondaj al Asociaţiei Energia Inteligentă arăta că, la începutul lunii decembrie, peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu ştiau că piaţa va fi liberalizată de la 1 ianuarie.
Recomandări pentru consumatori
În acest context, specialiştii recomandau consumatorilor să renunţe la contractele pe care le au în prezent şi care le vor aduce facturi mai mari şi să caute în piaţa liberă oferte cu preţuri şi condiţii mai bune. Ei pot să-şi păstreze furnizorul sau pot alege un altul dintre cei licenţiaţi.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, recomanda acelaşi lucru. „Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună”, a spus Virgil Popescu. El a precizat că, totuşi, va cere Consiliului Concurenţei să verifice dacă preţurile de serviciu universal nu sunt cumva majorate artificial.
La rândul său, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a arătat că este foarte important ca oamenii să încheie contracte pe piaţa concurenţială, fie cu actualul furnizor, fie cu altul, pentru a beneficia de condiţii mai avantajoase. Acesta a dat exemplul facturilor la gaze, care au scăzut pentru cei care au încheiat contracte noi, după liberalizarea pieţei gazelor la 1 iulie 2020.
În primul rând, consumatorii trebuie să ştie dacă nu sunt cumva deja în piaţa concurenţială, pentru că a existat şi până acum această posibilitate. Dacă pe factură scrie „factură piaţă concurenţială”, ei nu au nimic de făcut, pentru că nu mai sunt în situaţia de a plăti automat preţuri de serviciu universal, iar liberalizarea de la 1 ianuarie nu are niciun impact asupra contractului lor.
Oamenii mai trebuie să ştie că nu va rămâne nimeni fără curent dacă nu semnează noi contracte. În plus, ei îşi pot schimba oricând contractele.
România era ultima ţară din Uniunea Europeană care nu liberalizase până acum piaţa de electricitate. Acest lucru era obligatoriu prin legislaţia europeană, iar România a cerut mai multe derogări de-a lungul anilor, fiind ultimul termen posibil pentru a finaliza procesul.
Leave a Reply