Trei tineri cu vârste de 18 și 19 ani au fost reținuți de polițiști și sunt anchetați pentru tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
Potrivit polițiștilor, doi dintre aceștia au deposedat un tânăr de 19 ani de un telefon mobil, un ceas de mână şi alte bunuri printre care şi un card bancar. De asemenea, l-au constrâns pe adolescent să-i însoțească la un ATM și să le comunice codul PIN, după care au extras din contul bancar al acestuia 1.300 lei. „Faptele de natură penală au fost comise în prezența și cu complicitatea celui de-al treilea tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Dobra, care se cunoştea cu partea vătămată, fiind un fost coleg al acestuia. Apoi, tinerii s-au deplasat în zona Gării din Deva, de unde au trimis partea vătămată cu un taximetru la domiciliu, în comuna Șoimuș”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
Cei trei tineri au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, fiind reţinuţi pe o perioadă de 24 ore. Ei urmează a fi prezentaţi magistraților, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Leave a Reply