Nereguli reclamate în Deva, Petroșani și Lupeni, în ziua alegerilor locale

Mai multe incidente au avut loc în orașele din județul Hunedoara, în timpul desfășurării alegerilor locale. În Deva, Poliția a fost sesizată cu privire la comiterea unei infracțiuni de corupere a alegătorilor, cu bani. În Petroșani, președintele unei secții de votare din localitate a reclamat Poliției că doi alegători au sesizat faptul că au primit buletine de vot având aplicată ștampila „votat”. Au loc cercetări pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la fraudă la vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale

„În ambele cazuri, polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea unităților de Parchet competente, urmând a fi dispuse măsuri legale. Polițiștii au constatat și două fapte de natură contravențională prevăzute de Legea 55/2020, în municipiul Lupeni, constând în continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Pe raza județului Hunedoara, procesul electoral se desfășoară în condiții normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite, forțele Ministerului Afacerilor Interne fiind desfășurate în teren pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi derularea în condiţii optime a procesului electoral.

„Angajaţii M.A.I. asigură ordinea publică în întreg judeţul, mai ales în zona celor 524 de secţii de votare, precum şi securitatea dosarelor întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. Repartizarea buletinelor de vot de la circumscripțiile electorale către secțiile de votare s-a desfășurat ieri seara, fără incindente. În scopul derulării unui proces de vot în deplină legalitate au fost instituite două zone speciale de siguranță şi cinci zone de risc (care acoperă 14 UAT-uri), zone în care forţele M.A.I. au fost suplimentate”, a informat IPJ Hunedoara.

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.