MUNICIPALITATEA DIN DEVA SE PREGĂTEȘTE PENTRU DISCUȚIILE CU GUVERNUL PRIVIND PRELUAREA TERMOCENTRALEI MINTIA

Edilul șef al Prmăriei Deva, Florin Oancea, a avut, marți, o nouă întâlnire cu reprezentanții sindicatelor și cu conducerea Termocentralei Mintia, pentru a stabili agenda punctuală de discuții pe care o vor avea la Guvern, în vederea găsiri celei mai bune strategii în ce privește preluare colosului industrial. Întâlnirea ar urma să aibă loc în cursul acestei săptămâni, după ce săptămâna trecută Mintia a trecut testele privind poluarea, aparatele specialiștilor indicând valori cu mult sub cele admise. Mai mult, odată intrată în vigoare Ordonanța 60, termocentrala urmează să se rupă de CEH și să preia doar activele viabile.

„Termocentrala Mintia este viabilă economic, iar importanța menținerii în funcțiune a acestei unități este vitală pentru deveni. Acolo lucrează aproximativ 800 de angajați din Deva iar Termocentrala Mintia asigură apa caldă și agentul termic pentru mai mult de 4.000 de locuințe din oraș, școli, grădinițe, Spitalul Județean, instituții publice și aproximativ 300 de agenți economici. În total, 18.000 de deveni beneficiază de apa caldă și agentul termic furnizate de Termocentrala Mintia. De aceea suntem hotărâți ca Primăria Deva să preia Termocentrala Mintia. Și acționăm în acest sens!”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

Acesta, împreună cu reprezentanți ai termocentralei vor avea o întâlnire, în cursul acestei săptămâni, cu reprezentanții Guvernului, pentru a stabili termenii și condițiile pentru preluarea societății de către municipalitate.

Vor cere să se asigure stocul de cărbune din rezerva statului

Mai mult, la sfârșitul săptămânii trecute, liderul Sindicatului Solidaritatea, Cristian Iștoc, preciza că în cadrul întâlnirii vor Guvernului să îi sprijine să funcționeze, cu stocul de la rezerva de stat, cu noul soritment de cărbune care a trecut testul privind normele de poluare. Așadar, s-ar putea ca din această iarnă Mintia să funcționeze numai cu cărbune subbituminos. Urmează ca un raport al specialiştilor de la ICEMENERG, cei care au stabilit valorile emisiilor de noxe, să fie înaintat și instanţei de judecată în procesul pe care Termocentrala Mintia îl are deschis cu Garda de Mediu. În acest proces, Termocentrala Mintia contestă o decizie prin care Garda de Mediu solicită oprirea activităţii la producătorul de energie din cauză că nu se încadrează în normele de mediu la emisiile de sulf.

Prețul cărbunelui subbituminos, la jumătate față de lei din Valea Jiului

În ce privește costurile de achiziție a cărbunelui de Indonezia, cu care ar urma să funcționeze Termocentrala, acestea sunt mult mai mici față de cel adus de la minele din Valea Jiului. „Cărbunele Indo 4200 ne costă 70 lei/ Gcal, cu tot cu transport până în curtea termocentralei, în timp ce pentru cărbunele din Valea Jiului achitam, în medie, 150 de lei/Gcal”, a declarat Iștoc. Complexul Energetic Hunedoara se va diviza, după ce, săptămâna trecută, Ordonanța 60 a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial. Aceasta înseamnă că Termocentrala Mintia ar putea trece în subordinea Primăriei Deva, așa cum chiar edilul șef al urbei și-a exprimat dorința în urmă cu două săptămâni, și nu a Consiliului Județean cum s-a vehiculat inițial. În ce privește minele din Valea Jiului, care mai sunt viabile, și Termocentrala Paroșeni, acestea se vor transforma într-o altă entitate juridică.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.