Moment controversat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Parodie după „Cina cea de Taină”? Răspunsul organizatorilor

Organizatorii ceremoniei de des­chi­dere a Jocurilor Olimpice au stâr­nit controverse în mediul online, in­clu­siv în rândul creștinilor, după o scenă care prezintă similitudini cu ce­lebra pictură „Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci, relatează site-ul canalului internațional al televiziunii de stat poloneze TVPWorld, scrie Libertatea.

Aureolă
Sceneta, creată de un grup de 18 interpreți, arată o femeie corpolentă, celebra DJ-iță Barbara Butch, în cen­trul unei mese lungi, purtând o co­roa­nă aurită și afișând simbolul unei inimi cu ajutorul mâinilor. Barbara Butch, cunoscută pentru activismul LGBTQ+, precum și pentru demersurile privind acceptarea persoanelor suprapon­de­ra­le, purta o aureolă pe cap. Alături de ea, pe scenă au fost mai mulți con­curenți ai emisiunii de tip reality „Drag Race France”, un show bazat pe tra­vesti, realizat pe modelul „RuPaul’s Drag Race”, celebra emisiune americană.
Scena culminează cu un bărbat îm­brăcat sumar, pictat din cap până în picioa­re într-un albastru strălucitor, care stătea ghemuit pe un platou de argint.

Inacceptabil
Comitetul Olimpic de la Paris a trans­mis că bărbatul în albastru, ac­torul și cântărețul francez Philippe Katerine, în vârstă de 55 ani, a fost o „interpretare a lui Dionysos”, zeul grec al vinului, al fertilității și al festivităților, care „ne face conștienți de absur­di­ta­tea violenței între oameni”. Philippe Katerine a devenit faimos în Franța în anii 2000 cu piesa dance „Louxor, jadore”. Dar creștinii au spus că or­ga­ni­zatorii au creat o parodie „proastă” a ultimei mese a lui Isus cu discipolii săi înainte de trădarea și răstignirea pe cruce. „Este inacceptabil ca la ce­re­monia de deschidere să se bată joc de creștinism și de Cina cea de Taină și să includă un copil într-un astfel de spectacol”, a spus republicanul texan August Pfluger pe X. La rândul său, fostul influent transgender Oli London a afirmat: „Olimpiada își bate joc în mod deschis de Cina cea de Taină a lui Isus. Mai multe femei joacă rolul dis­cipolilor, în timp ce o altă femeie cor­polentă apare în mijloc, simbolizându-l pe Isus și purtând o coroană uriașă”. „Către toți creștinii din întreaga lume care urmăresc ceremonia de des­chi­dere de la Paris și care se simt jigniți de parodierea Cinei cea de Taină, le trans­mit să știe că nu Franța este ini­ția­toarea, ci o minoritate a extremei stân­ga”, a declarat politicianul francez con­ser­vator și membru al parlamentului euro­pean, Marion Maréchal. Pro­prie­tarul X, Elon Musk, s-a alăturat criti­cilor, precizând: „A fost extrem de lipsit de respect pentru creștini”. Dar alți utilizatori ai rețelelor sociale au apla­udat performanța ca fiind una istorică, subliniind că trei persoane din comu­ni­tatea LGBTQ+ au purtat torțe olimpice pentru prima dată. În ciuda acestor reacții, ceremonia de deschidere a Jo­curilor Olimpice de la Paris, urmărită de aproximativ un miliard de oameni, a fost apreciată de presa din străinătate. (A.N.)

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.