MISIUNE DIFICILĂ A POMPIERILOR BRĂDENI, PENTRU SALVAREA UNEI VACI CĂZUTĂ ÎNTR-O FÂNTÂNĂ

De o misiune extrem de dificilă au avut parte pompierii brădeni, care au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei văcuţe căzută într-o fântână adâncă de aproape trei metri.

Pentru locuitorii satelor răzleţite prin munţi, animalele domestice din bătătură sunt nepreţuite iar pierderea lor reprezintă o tragedie. Aceasta a fost situaţia şi pentru un sătean din Grohot, comuna Bulzeştii de Sus. „Pompierii brădeni au deplasat la locul indicat o autospecială mixtă de intervenţie şi au descoperit vaca în fântâna care nu avea amenajare peste nivelul solului, adâncă de aproape trei metri. Din fericire, fântâna nu avea în interior prea multă apă, iar văcuţa nu a fost în pericol de înec”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Huneodara, maior Anemona Doda.

Pompierii au reuşit sa asigure vaca cu ajutorul unui ham de extracţie şi să o scoată din fântână cu ajutorul troliului aflat în dotarea autospecialei. Văcuţa nu a suferit răni şi s-a întors nevătămată la ieslea ei.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.