„Țara Hațegului este leagănul poporului român, aceasta este un ținut încărcat de istorie, care trebuie să fie legat în cadrul unui circuit turistic cu restul județului Hunedoara, un proiect care va stimula dezvoltarea acestor meleaguri”, spune Mircea Moloț, liderul ALDE Hunedoara.
„Aici avem Geoparcul dinozaurilor, biserica monument de la Densuș, Sarmizegetusa Ulpia Traiana – capitala Daciei romane, Cetatea Colț, stațiunea Râușor, porțile de intrare în Parcul Național Retezat, conace, castele și edificii medievale care nu trebuie să se piardă în anonimat. Nu trebuie să uităm despre Prislop, mănăstirea unde Sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca, a trăit ultimii săi ani de viață, un loc care a devenit o destinație pentru turismul ecumenic.
Într-un deceniu de președinte al Consiliului Județean am încercat, împreună cu colegii mei, să pun în valoare această zonă, pentru ca ea să devină o și mai puternică zonă turistică a județului și a României, iar eforturile s-au materializat în domeniul îmbunătățirii infrastructurii, sprijinirii educației și a culturii, fără a mă limita la acestea.
Pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din orașul Hațeg, la propunerea mea, s-au alocat de către Consiliul Județean 12,8 milioane lei, iar pentru Țara Hațegului – incluzând aici localitățile din jurul orașului Hațeg – prevederile bugetare au fost de peste 24,3 milioane lei. Este evident de ce trebuia să facem această investiție, pentru că fără apă potabilă și canalizare nu se poate vorbi de civilizație.
Unităților de învățământ le-a fost alocată suma de 1,1 milioane de lei, suplimentar față de fondurile acordate de minister sau de către autoritățile publice locale. Aceeași sumă, de peste 1,1 milioane lei a fost prevăzută și acordată lăcașurilor de cult în cei 10 ani de mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara.
Soluția este de a relua aceste investiții, pentru a sprijini comunitățile din Țara Hațegului, astfel încât potențialul zonei să fie pus și mai mult în valoare și să crească numărul de turiști care vor ajunge aici”, scrie Mircea Moloț, liderul ALDE – Hunedoara.
comentarii