Trei tineri din judeţul Sibiu, dintre care doi minori aflaţi în urmărire naţională pentru că plecaseră de la un centru de primire din Sibiu, au fost prinşi de poliţiştii din Deva după ce furaseră mai multe parfumuri dintr-un centru comercial din oraş, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
În centru
„Cei trei sibieni, unul în vârstă de 20 de ani şi doi minori, în vârstă de 17 şi de 13 ani, au fost verificaţi în bazele de date ale Poliţiei Române, prin utilizarea aplicaţiei E-DAC, poliţiştii stabilind că cei doi minori se aflau în urmărire naţională, ca urmare a plecării voluntare dintr-un centru de primire a minorilor din Sibiu”, precizează sursa citată.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tinerii au furat 10 parfumuri, ambalate şi sigilate în cutiile originale, acestea fiind sustrase de către unul dintre minori, care a profitat de neatenţia angajaţilor.
Valoarea prejudiciului se ridică la peste 4.500 de lei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi pe tânărul de 20 de ani.
Ceilalţi doi băieţi au fost duşi într-un centru de primire minori în regim de urgenţă, solicitându-se revocarea urmăririi naţionale. (A.N.)
Leave a Reply