Megalitul aflat în pădurea din vecinătatea oraşului Haţeg a devenit obiect de veneraţie pentru grupurile de turişti venite aici, din toate colţurile ţării, în căutarea energiilor benefice. Stânca misterioasă din pădure a primit numele de „Tronul străbunilor”, „Piatra jidovilor”, „Piatra sacrificiului” şi chiar „Scaunul lui Dumnezeu”, iar unii autori îl consideră un monument finisat de oameni în preistorie şi folosit apoi ca loc religios.
Legendele au început să circule pe seama stâncii cu formă ciudată şi au transformat-o într-o destinaţie aparte. Turiştii care au ajuns în ultimele zile la „Tronul străbunilor” au găsit scrijelit pe acesta, alături de grafitti-urile mai vechi, simboluri florale şi ezoterice. Pe piatră au fost aşezate zeci de candele, iar în jurul ei amatorii de ritualuri au aruncat orez, porumb şi grâu. Acest megalit este un monument geologic al naturii, afirma profesorul Ioan Romeo Mânzală (65 de ani), care l-a cercetat şi i-a dedicat o carte numită „Tronul strbunilor”.
„Noi nu suntem arheologi, noi suntem geofizicieni, doctori în fizică. Cine vrea să meargă la Tronul Străbunilor va avea parte de o energie foarte puternică, vindecătoare. Veţi găsi acolo spiritualitate, creştinism şi ştiinţă”, îl descria Romeo Mânzală. Pentru alţi români, aşa-zisul „tron” a rămas însă doar o piatră cu formă neobişnuită, modelată de vânt de-a lungul mileniilor, căreia localnicii şi pasionaţii de istoria dacilor i-au dat conotaţii exagerate.
Acelaşi autor susţine că „Tronul Străbunilor” se află pe dealul unde, în anii ´30, Constantin Zagoriţ scria că a identificat perimetrul Sarmizegetusei – capitala dacilor. În realitate, susţinerile colonelului pasionat de arheologie şi cartografie, promovate de-a lungul timpului de alţi scriitori şi pseudo-istorici, sunt însă neîntemeiate, nefiind susţinute de dovezi arheologice.
„Dorinţa mea este ca zona unde se află Tronul Străbunilor să fie ca o grădină a Maicii Domnului, un loc de pelerinaj pentru cât mai multă lume care să le reseteze gândirea. Cei mai mulţi dintre noi sunt în prezent într-o derută totală. Este bine să căutăm cu înţelepciune să găsim nişte locuri unde să ne regăsim liniştea sufletească, iar Tronul Străbunilor este unul dintre acestea”, afirma profesorul Mânzală.
Tronul Străbunilor. Foto: Lucian Ignat
- VIZITA ÎMPĂRATULUI FRANZ JOSEPH LA HUNEDOARA. Un arc de triumf a fost ridicat în cinstea lui
- Povestea tunelurilor uriașe de sub Retezat, de la Lacul Gura Apelor
- Certej 1971. S-au împlinit 49 de ani de la catastrofa care a făcut aproape 100 de morți
- Povestea heleșteului dispărut de la poalele Castelului Corvinilor
- Băile Herculane. Povestea vechiului paradis de pe Valea Cernei
- Povestea adăpostului anti-bombardament de sub Casa de Cultură a Hunedoarei
- Povestea restaurantului Corvinul, locul faimos unde a cinat Nikita Hruşciov
comentarii