Medicii au infirmat infecția cu Coronavirus în cazul femeii din Deva

La scurt timp după ce au anunțat că există o suspiciune de infecție cu Coronavirus în cazul unei devence, întoarsă recent dintr-o excursie în Thailanda, reprezentanții Prefecturii Județului Hunedoara au anunțat că prezența virusului a fost infirmată. Analizele de laborator care i s-au făcut pacientei la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au demonstrat că femeia nu are infecție cu acel virus. 

„Specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara infirmă prezenţa infecţiei cu COVID 19 pentru pacienta de 56 de ani, transportată în această dimineaţă de la S.J.U. Deva. În urma consultului de specialitate, medicii au stabilit că acest caz nu se încadrează în definiţia de ”infecţie cu coronavirus”. La prezentarea la spital, pacienta nu a avut febră şi nici dispnee. Femeia din Deva se află acum internată într-un salon obişnuit al spitalului din Timişoara, sub supraveghere medicală”, a transmis Prefectura Județului Hunedoara. 

Reamintim că o femeie de 56 de ani din Deva s-a prezentat în noaptea de sâmbătă spre duminică la U.P.U Deva, cu stări febrile. Ea se intorsese în ţară în 13 februarie, prin aeroportul Otopeni, după 7 zile de călătorie în Thailanda.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.