MEDALII PENTRU HUNEDORENI LA LUPTE LIBERE

În Sala Sporturilor de la Medgidia s-au desfășurat, recent, întrecerile etapei finale din cadrul Campionatului Național de Lupte pentru juniorii de categoria a III-a și a IV-a, masculin și feminin, cu participarea a peste 500 de sportivi de la secțiile din întrega țară, inclusiv din județul Hunedoara. Cea mai bună comportare au avut-o cei de la CSȘ Petroșani, pregătiți de Gheorghe Răducu, care au obținut trei titluri naționale, prin Iulia Dornic, Claudia Manțog și Florentina Manțog, patru medalii de argint, prin Georgiana Bîti, Andreea Chiriac, Maria Ciobanu și Iunia Sas, și trei bronzuri, prin Dragoș Grosu, Ianis Monete și Denis Ungureanu. De asemenea, campion național a devenit și Dennis Lukacs, de la Inter Petrila, tinerii luptători antrenați de Marian Lukacs mai cucerind și două medalii de bronz, prin Alexandru Bordaș și Moise Cocolan. Pentru Dennis Lukacs mai este un momentr de bucurie, acesta, pe lângă titlul național, mai primind și o bursă de un an acodată de către cei de la Clubul San Montan, sportivul, cât și cei de la Inter Petrila mulțumind, și pe această cale, pentru acordarea sa. Revenind la luptele libere, trebuie spus că șase medalii au cucerit și cei de la LPS Cetate Deva, respectiv cinci de argint, prin Cristian Bezercu, Rareș Drăgan, Laurențiu Logojan, Denisa Obrejan și Mihaela Szabo, în vreme ce Alexandru Varga a fost al treilea. Luptătorii deveni sunt pregătiți de către profesorii Suraj Moravan, Cosmin Văcărașu, Partenie Matei și Doru Ailincăi.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.