LUCRĂRI RELUATE LA MODERNIZAREA ȘOSELEI HUNEDOARA – CĂLAN

Luni au fost reluate lucrările de modernizare a Drumului Județean 687, pe tronsonul de 10 kilometri Hunedoara – Călan. Primele utilaje ale constructorului au fost deja mobilizate în teren, iar drumarii au început lucrul.

„Documentația tehnică pentru emiterea autorizației de construire care modifică autorizația de construire nr. 48/10.04.2019, precum și proiectul tehnic revizuit (ca urmare a modificării limitelor de proprietate și a încadrării lucrărilor în aceste limite), au fost predate de Asocierea SC Proactiv – SC Drupo SRL- SC Sercotrans SRL la data de 21 octombrie 2019. Astfel, a fost emisă autorizația de construire nr. 185/23.10.2019. Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără conectarea DJ 687 la rețeaua drumurilor naționale (prin DN 66) și la rețeaua TEN (E 68 Axa rutieră 7 – Coridorul Pan European IV prin E 79), precum și dezvoltarea economică a regiunii prin facilitarea accesului în zona centrală a județului Hunedoara, adică prin creșterea mobilității populației, a bunurilor și serviciilor”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.

Ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a şoselei Hunedoara – Călan (DJ 687), a fost dat în luna aprilie, după ce în octombrie 2018, Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Hunedoara şi reprezentanţii constructorului SRL au semnat contractul de investiţii. Lucrările au început în iunie, dar au fost oprite la scurt timp, în urma neînțelegerilor dintre drumari și reprezentanții CJ Hunedoara.
Drumul judeţean 687 va fi modernizat pe o lungime de 9,7 km de carosabil şi presupune lărgirea părţii carosabile, amenajarea de şanţuri şi rigole, amenajarea de ziduri de sprijin, construcţia a şase podeţe şi reabilitarea pasajului peste calea ferată Simeria – Petroşani. Pe o lungime de 3,71 km drumul va avea o lăţime de 9 metri pentru a permite construirea unei benzi speciale de urcare pentru traficul greu. Pe restul porţiunii de drum, lăţimea părţii carosabile va fi extinsă la 6 metri cu 2 benzi de circulaţie, 2 benzi de încadrare de de câte un sfert de metru fiecare şi acostamente de 0,75 de metru fiecare. Pasajul peste calea ferată Simeria – Petroşani va fi reabilitat, iar pe o porţiune de 3,4 kilometri şoseaua va dispune şi de trotuare. Investiţia este finanţată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, având o durată de execuţie a lucrării de 23 de luni. „Valoarea totală a proiectului este de 36,4 milioane de lei, din care 28,22 milioane de lei – finanţare nerambursabilă, contribuţia Consiliului Judeţean Hunedoara – 664,12 mii lei, fonduri guvernamentale – 4,31 milioane lei, la care se adaugă o finanţare din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara – 3,13 milioane lei”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.