Localnic reținut de polițiști, la Deva. A amenințat mai mulți oameni cu un cuțit

  • Un localnic din Deva a fost reținut de polițiști după ce a amenințat mai multe persoane cu un cuțit, pe o stradă din Deva.

„Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturi alcoolice, având în mână un cuțit, se manifestă agresiv față de persoanele aflate în fața unui magazin situat pe strada Mihai Eminescu, din Deva, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat bărbatul în cauză, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Deva, care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Deva, în vederea continuării cercetărilor”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Pe numele bărbatului a fost deschis dosar de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva să decidă cu privire la măsurile legale care se impun.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.