Reputat profesor de limba și literatura română, doctor în filologie din anul 1983, Mihai Petre este autorul a numeroase studii și cărți de specialitate având ca temă toponimia românească și hunedoreană, studii de lingvistică generală și aplicată, publicate în reviste de profil și foarte apreciate de către specialiști.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, la sfârșitul lunii noiembrie 2019, un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat „Birtul parcului”, semnat de Mihai Petre, cunoscut scriitor și dascăl de limba și literatura română.
După numeroase cărți și studii de specialitate pe care le-a publicat în calitate de filolog, Mihai Petre ne demonstrează cu fiecare roman pe care l-a lansat în ultimii ani că este și un prozator de talent, un scriitor dăruit cu un fin simț al observației, care reușește să capteze interesul cititorilor, interesul unui public educat și avizat. Titluri precum „Cretă color”, descriind viața și atmosfera școlii românești, „Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara”, „Tăieri în alb”, inspirat de experiența sa de profesor la Liceul Sanitar din Hunedoara, sunt tot atâtea mărturii ale unui talent viguros, sunt cărțile unui prozator care merită un loc de cinste în pleiada scriitorilor români.
Cei care vor citi romanul „Birtul parcului” vor fi martorii unor evenimente și întâmplări dintr-o perioadă complicată și dureroasă din istoria recentă a României: anii ultimului război, frământările pline de suferință din perioada postbelică, impactul pe care l-a avut instalarea comunismului asupra unor oameni simpli din Oltenia, felul în care eroii acestei cărți au resimțit uriașele mutații politice la care erau martori și enormele compromisuri pe care unii au fost nevoiți să le facă.
Lectura cărții este o adevărată plăcere, pasajele de dialog, de oralitate sunt preponderente și ele dovedesc perfecta stăpânire de către autor a dialectului oltenesc, fiecare inflexiune având rădăcina în universul sufletesc al eroilor pe care Mihai Petre îi zugrăvește cu un talent de mare maestru ce ne duce cu gândul la Marin Preda, Zaharia Stancu sau D. R. Popescu.
Romanul atrage și prin caracterul veridic al unor pagini în care autorul a inserat zeci de documente luate din arhivele vremii, documente referitoare la evenimentele dureroase ale începutului deceniului al șaselea: naționalizarea, colectivizarea, exproprierile.
De asemenea, cunoaștem în amănunțime viața Hunedoarei, a Combinatului Siderurgic, în primii ani ai socialismului, din pagini caracterizate printr-un realism impresionant.
Toate acestea sunt tot atâtea argumente, toate acestea sunt o pledoarie pentru lectura acestei cărți pe care Mihai Petre a scris-o parcă cu pana înmuiată în suflet pentru că eroii cărții îi sunt cunoscuți, le-a înțeles trăirile și dramele, le-a așternut între copertele acestui roman.
I-am invitat pe cei care au fost prezenți la lansare să citească acest roman și l-am felicitat din toată inima pe dascălul și prozatorul Mihai Petre, pe care îl așteptăm de fiecare dată cu noi cărți pe care suntem onorați să le lansăm așa cum se cuvine. La final, îndrăgitul dascăl a oferit autografe publicului prezent.
Ioan Sebastian Bara
Leave a Reply