Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 27 noiembrie 2019, ora 1700, la Galeria de Arte din municipiul Hunedoara, un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat Birtul parcului, semnat de Mihai Petre, cunoscut scriitor și dascăl de limba și literatura română.
Binecunoscut și apreciat profesor de limba și literatura română, doctor în filologie din anul 1983, Mihai Petre este autorul a numeroase studii și cărți de specialitate având ca temă toponimia românească și hunedoreană, studii de lingvistică generală și aplicată, publicate în reviste de profil și foarte apreciate de către specialiști.
Profesorul Mihai Petre a educat numeroase generații de elevi cărora le-a transmis dragostea pentru lectură, pentru literatura de bună calitate, iar elevii lui i-au păstrat o frumoasă amintire.
Pe lângă lucrările de specialitate, Mihai Petre a semnat și un volum de interviuri cu dascăli hunedoreni de ieri și de azi, Interviuri hunedorene, fiind, de asemenea, autorul volumelor Cretă color, inspirat din viața și atmosfera școlii românești, Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara, despre viața Hunedoarei precum și a unor oameni din Oltenia și Tăieri în alb, inspirat de experiența sa de profesor la Liceul Sanitar din Hunedoara.
Romanul Birtul parcului, deși de mică întindere, reușește să fie un tablou veridic și limpede al unei perioade extrem de complicate și tulburi din istoria României: primii ani de după al Doilea Război Mondial cu întregul ei cortegiu de evenimente care au zdruncinat destine. Această perioadă, în care „timpul n-a mai avut răbdare”, cum ar spune Marin Preda, este prezentată prin prisma destinului unui om simplu, olteanul Dumitru Popa, a cărui viață este puternic afectată de tot ce i s-a întâmplat în acei ani: participarea la campania din Est, instaurarea comunismului, anii petrecuți pe șantierul Combinatului din Hunedoara, insinuarea Securității în destinele oamenilor, exproprierile și naționalizările din primii ani postbelici.
Scriitorul Mihai Petre are talentul deosebit de a pătrunde în profunzimea fenomenelor sociale, politice și economice pe care le descrie cu acuratețe, prin dialoguri extrem de bine conduse și foarte sugestive. Se remarcă extraordinara fidelitate cu care autorul redă limbajul specific din Oltenia, cu toate nuanțele și subtilitățile lui, dovedindu-se un extrem de fin cunoscător al mediului pe care îl descrie.
Lectura romanului este captivantă, un atu în plus fiind și modul inteligent cu care autorul inserează documente reale aflate în arhivele pe care le-a studiat cu migala și profesionalismul cercetătorului. Acest lucru conferă romanului Birtul parcului un caracter realist și o mare putere de convingere.
Ioan Sebastian Bara
Leave a Reply