Angajați de la Thermik Transylvania Orăștie au protestat în incinta fabricii pe motiv că şefii firmei îi obligă să lucreze în condiţii nesigure epidemiologic, într-o secţie în care o colegă de muncă a fost depistat pozitiv cu SARS COV 2. Oamenii spun că n-au primit sprijin nici din partea DSP Hunedoara
Locul de muncă îi obligă pe angajați să stea la 60-80 de cm, unul de celălalt şi pot deveni sursă de infectare pentru propriile familii. Azi dimineaţă mă sună cineva: „Bună dimineața, domnule Orghici! Vreau să vă semnalez un nou focar de Covid-19 la făbricuță „Thermik Transylvania” ce are un punctul de lucru și în incinta Uzinei Mecanice din Orăștie, fabrica mamă se află în Sibiu.” Mai departe aflu cum că o angajată a fost depistată pozitiv cu virusul SARS COV 2, după ce a fost la muncă tot timpul până la sfârșitul programului dinainte de Paști, iar miercuri dimineața a fost dusă cu izoleta, împreună cu soțul, la Spitalul din Deva.
Partenerul meu de conversație îmi mai spune că au lucrat în continuare acolo fără a se face nici o dezinfecție și fără a purta nici un mijloc de protecție pe două schimburi. Au încercat să stea de vorbă cu șefii, să-i lase în auto izolare, nu au avut spor, răspunsul le-a venit scurt și tranșant: „este mult de lucru, avem comenzi!”
Era speriat se gândea, cu voce tare, ce are de făcut? Nu știa ce să facă să între în hala de producție sau nu? A plecat de acasă pentru a merge la muncă, banii sunt o problemă vitală pentru noi toți, dar totodată se gândea la sănătatea sa și a familiei sale. Dilematică problemă, să stai în cumpănă cum să o duci mai greu: bolnav sau mai sărac! Mă furnică și acum când scriu gândul la încurcătura în care se afla acel om, așa că m-am hotărât să face ceva. Dar ce? Primul lucru pe care am vrut să-l știu era dacă au sunat la Direcția de Sănătate Publică (DSP)?
Am primit răspunsul că au sunat, ei muncitorii, miercuri după ce au fost anunțați de conducerea făbricuței. De al DSP li s-a spus că respectiva doamnă, colega lor, a fost confirmată miercuri dimineață la ora 8:30, ca pozitiv la Covid-19. Și nu a venit nimeni să-i tasteze lucrând în continuare în același spațiu și la același loc de muncă unde distanța între doi muncitori este între 60-80 de cm. Doar așa pot să facă munca la bancul de lucru.
Am încercat să sun și eu, dar nu am reuşit să obţin un răspuns acceptabil de la instituţiile publice care ar trebui să se ocupe de caz. Conducerea de la Sibiu a firmei Thermik Transylvania S.R.L a refuzat să intre în dialog cu noi. După ce am fost ţinut “pe fir” de o secretară, răspunsul şefilor a venit halucinant: „Ne pare rău, dar nu suntem disponibili!”
În tot acest timp, bieţii oameni sunt ameninţaţi să intre în lucru la bandă, fără echipamente de protecţie și „normal” fără ca să se fi făcut dezinfecţia obligatorie în astfel de situaţii.
Leave a Reply