IPS Teodosie (foto) face din nou declarații cu iz de controversă! Arhiepiscopul Tomisului spune că Biserica primește orice fel de donații și că românii care joacă la pariuri sau la păcănele pot dona către parohii, din, cităm: Orice bani vă aparțin, scrie stiripesurse.
Mai periculoase decât drogurile
Prezent la emisiune radio, IPS Teodosie a fost întrebat dacă oamenii pot dona din banii câștigați la păcănele:
„Putem da la biserică sau la săraci din banii câştigaţi la loto sau la pariuri?”, a fost întrebat, la un post de radio, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. „Din oricare bani vă aparţin puteţi să daţi!”, a răspuns Înalt Prea Sfinţitul.
Acum un an de zile, IPS Teodosie atenționa că sălile cu jocuri de noroc sunt „un blestem”. Mai mult, păcănelele sunt mai periculoase decât drogurile, spunea ÎPS. „Sălile cu jocuri de noroc, nici într-un caz! Acestea sunt un blestem. Au început să fie jocurile de noroc la fel de periculoase sau mai periculoase decât drogurile! Ce îmi aud urechile!”, răspundea, pe atunci, arhiepiscopul Tomisului.
Leave a Reply