ION CARAMITRU ȘI HORAȚIU MĂLĂELE, ÎN PIESA “DINEU CU PROȘTI”, LA DEVA

Publicul hunedorean are ocazia să-i vadă pe scena Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva pe doi mari actori ai teatrului românesc.

Astfel, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele vor evolua, în reşedinţa de judeţ, în celebra piesă “Dineu cu proști”.

Pe 30 martie

Spectacolul va avea loc în 30 martie, la ora 19.00. “Ceea ce creează deliciul acestei piese este confruntarea între cinismul declarat susținut de suficiența celor care cred că reprezintă miezul societății și oamenii simpli, retrați, inteligenți, dar timizi, potențial creatori, care se trezesc față-n față cu situații limită. Putem și râde la acest Dineu, dar și ascundem un plâns discret atunci când ne dăm seama că superioritatea morală, în lumea noastră, e asigurată de oamenii curați, cinstiți, simpli și generoși. Râsul declanșat și ironia bufă reprezintă aspectele tonice ale acestei confruntări. Râdem cu poftă și ne bucurăm că dreptatea are ultimul cuvânt. Prostul piesei, care stârnește hohote de râs în final, se dovedește a fi chiar acela ce se crede superior și de nezdruncinat. Putem spune că e vorba de o comedie amară, dar în acelasi timp sunt convins că plecăm acasă marcați de un binecuvântat catharsis comic”, spune despre piesă maestrul Ion Caramitru. Distribuția (în ordinea intrării în scenă): Pierre – Ion Caramitru, Christine – Costina Ciuciulica / Teodora Mareș, Archambaud – Alexandru Georgescu, Francois – Horațiu Mălăele, Leblanc – Dorin Andone / Tomi Cristin, Marlene – Medeea Marinescu / Aylin Cadâr, Cheval – Alexandru Bindea. Regia și ilustrația muzicală: Ion Caramitru. Scenografia: Florinela Popescu Fărcâșanu. Prețul unui bilet este 120 de lei. Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol și online pe startickets.ro și bilete.ro.

SURSA FOTO: tnb.ro

 

 

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.