Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Cristișor Pavel (34 de ani) la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor și la plata a 9.774 lei (daune materiale) şi de 15.000 euro (daune morale) unui tânăr de 31 de ani pe care l-a lovit de mai multe ori cu un topor în cap. Sentința magistraților nu este definitivă.
Incidentul în urma căruia Cristişor Pavel a fost arestat preventiv s-a petrecut la o petrecere de Botez, în 16 iunie 2019, organizată într-un local din Vulcan. „Pe fondul acestei stări conflictuale şi a stării de ebrietate în care se aflau cei doi, în dimineaţa zilei de 16 iunie, făptuitorul a căutat persoana vătămată, un tânăr de 31 de ani, la scara blocului unde locuieşte şi a ameninţat-o cu un topor. Apoi a lovit uşa unui apartament situat deasupra etajului unde locuieşte victima. Imediat după incident, cei doi au comunicat telefonic, context în care partea vătămată l-a chemat pe agresor în zona din faţa unui magazin. Pavel a venit cu maşina şi l-a lovit de mai multe ori cu un corp contondent, cel mai probabil cu acelaşi topor cu care a lovit uşa apartamentului. După ce l-a lovit de mai multe ori cu toporul în cap, a plecat imediat de la locul faptei. Victima a fost adusă în stare de comă la un spital din Timişoara, prognosticul medicilor fiind rezervat”, informau reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
La scurt timp după agresiune, Cristişor Pavel a produs un accident grav. În timp ce se deplasa cu autoturismul spre Petroşani, în zona localităţii Aninoasa, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism, condus de o femeie. Bărbatul a fost rănit şi a rămas internat în spitalul din Petroşani, iar femeia, de 43 de ani, a fost transportată la Cluj, pentru o intervenţie chirurgicală dificilă.
Leave a Reply