INCONȘTIENȚĂ CRIMINALĂ. Un copil de 13 ani a murit, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat, la Hășdat. Băiatul a fost aruncat din autoturism și a suferit leziuni incompatibile cu viața

Tragedie, la Hășdat. Un copil de 13 ani a murit, după ce mașina pe care o conducea a lovit un copac și s-a răsturnat.

„Astazi, in jurul orei 12.00, pe DJ 687A, la intrarea în Hunedoara dinspre Prislop, la intersecția cu str. Serei, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unui minor. Autoturismul a lovit un copac de pe marginea drumului (posibil neadaptate viteză – soferul era singur în auto). Cel aflat la volan era un minor de 13 ani ( autoturismul, înmatriculat în Anglia, cu volan pe partea dreaptă, aparținea tatălui minorul)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Deși, la fața locului au ajuns de urgență salvatorii, leziunile suferite de copil au fost incompatibile cu viața. Băiatul a fost aruncat în afara mașinii.

„Au fost efectuate manevre de resuscitare mai bine de o oră, dar din nefericire nu s-a mai putut face nimic”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara.

În acest caz, a fost întocmit dosar penal.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.