
Casă distrusă de un incendiu violent, noaptea trecută, în Baru.
Cei 13 pompieri militari ai Detaşamentului Petroşani şi Gărzii Baru implicaţi în operaţiunile de stingere au găsit incendiul generalizat la o casa cu o suprafaţă de aproximativ 50 mp.
Momentul izbucnirii incendiului în timpul nopţii a determinat observarea şi anunţarea cu întârziere a arderii ce s-a extins cu rapiditate la întreaga locuinţă construită din lemn. Din fericire, nimeni nu a fost rănit casa fiind locuită doar temporar iar noaptea trecută proprietarul nu se afla în locuinţă.
Pompierii au reuşit evacuarea din casă a două butelii degradate, care puteau genera o deflagraţie, şi au lichidat incendiul după mai multe ore de efort susţinut.
Arderea, produsă de un scurtcircuit, a distrus tot mobilierul şi aparatele electrocasnice însă nu s-a extins la alte anexe sau locuinţe.
Foto-video – ISU Hunedoara
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply