Astăzi, în jurul orei 17.00, a avut loc un incendiu într-un apartament din Deva, de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu. Mai multe persoane au fost evacuate, din cauza fumului puternic care a ajuns pe scara blocului.
„Detașamentul de Pompieri Deva a lichidat un incendiu produs la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu. Pompierii au deplasat pentru intervenția de stingere 3 echipaje cu o autospecială, o autoscară și o ambulanță. Au fost evacuate 10 persoane de pe scara blocului pe timpul intervenției din cauza inundării cu fum. Incendiul s-a dezvoltat într-una dintre camere și a fost alimentat de materialele combustibile din zonă. Nu sunt victime”, a informat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply