Incendiile de vegetație au pustiit zeci de hectare de teren

Pompierii militari din aproape toate subunitățile ISU Hunedoara au fost solicitați în ultimele două zile, să intervină pentru stingerea a 12 incendii produse la păşuni, mirişti, terenuri virane și terenuri agricole situate în mai multe localităţi hunedorene..
„În perioadele de caniculă, lupta cu flăcările este istovitoare și mai mult decât atât, efectele cauzate de aceste arderi necontrolate sunt deosebit de grave.
Microfauna de la suprafaţa solului este distrusă, calitatea aerului se depreciază, iar degajarea dioxidului de carbon şi protoxidului de azot – gaze cu efect de seră, conduce la modificări climatice. Totodată, are loc evaporarea apei din stratul superior al solului, iar prin crăpăturile rezultate se va pierde şi apa din adâncime.
De multe ori, arderile necontrolate s-au extins până la locuințe sau anexe, provocând pagube materiale însemnate”, a informat Inspectoratul pentru SItuații de Urgență Hunedoara.
 INFORMARE PREVENTIVĂ:
 Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
 Astfel, în vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine permisul de lucru cu focul.
Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
 Conform prevederilor OUG nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecţia mediului, deţinătorii legali de terenuri „nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”.
 Pentru a preîntîmpina declanșarea unor incendii de amploare, care vă pot pune în pericol chiar și viețile, vă aducem din nou la cunoștință măsurile specifice de prevenire a incendiilor la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
desfăşurarea arderii numai pe timp de zi şi în condiţii meteorologice fără vânt;
• arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
• colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
• executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
• curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
• asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
• stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
• se interzice acoperirea focarelor cu pământ.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.