ÎNCĂ UN PAS IMPORTANT PENTRU O INVESTIȚIE MULT DORITĂ DE DEVENI: SALA POLIVALENTĂ

Municipalitatea din Deva a urmat toți pașii necesari în vederea realizării unei importante investiții și mult așteptată de către locuitorii municipiului Deva și nu numai. Este vorba despre construirea sălii de sport polivalente. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară a CL Deva de astăzi, 30 octombrie, Nota conceptuală și Tema de proiectare în vederea elaborării documentației tehnico-economice în faza S.F. pentru acest obiectiv.

Deva va avea o Sală Polivantă cu o capacitate de 3.000 de locuri. Aceasta va fi construită în zona Macon, din satul aparținător Cristur, iar pentru realizarea ei municipalitatea a urmat toți pașii de care a fost nevoie: aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în Consiliul Local, precum și elaborarea și prezentarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare, supuse votului aleșilor locali în ședința ordinară a CL de astăzi, 30 octombrie. „Ținând cont de faptul că, în zona municipiului Deva nu există o sală de sport de mare capacitate, este necesară realizarea unei astfel de investiții, ca urmare este absolut necesar a se construi o sală de sport polivalentă, cu o capacitate de 3.000 de locuri, și amenajarea terenului aferent acesteia. Pentru aceasta, s-au făcut demersurile necesare către Compania Națională de Investiții SA privind includerea în lista de sinteză pe anul în curs a acestui obiectiv, lucru care s-a realizat. Ulterior, s-a întocmit un contract de prestări servicii pentru realizarea unui studiu geotehnic, iar după aceasta a fost întocmit un alt contract de prestări servicii în urma căruia s-a elaborat (inclusiv aprobat prin ședință de consiliu local) un plan urbanistic zonal privind amenajarea sălii de sport polivalente în zona Macon, sat Cristur, și apoi s-a întocmit Nota conceptuală și Tema de Proiectare în vederea elaborării documentației tehnico-economice în faza S.F. pentru acest obiectiv”, se arată în hotărârea membrilor legislativului local.

Sala Polivalentă va fi construită pe o suprafață de 8.500 de metri pătrați, în regim de înălțime P +2E, și va putea fi folosită pentru spectacole, alte manifestări culturale, dar și ca patinoar. Aceasta va fi ridicată pe un teren situat undeva între pârâul Valea Ursului și drumul de exploatație existent, teren aflat în proprietatea municipiului Deva. Finanțarea acestei investiții se va face din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Investiție introdusă pe lista proiectelor finanțate de către CNI

La finalul ședinței ordinare de astăzi, 30 octombrie, a CL Deva, primarul municipiului, Florin Oancea a declarat că, această importantă investiție a fost introdusă pe lista proiectelor finanțate de către CNI. În urmă cu câteva zile, am primit o adresă oficială de la Compania Națională de Investiții (CNI), în care se precizează că acest proiect major pentru Deva: construirea Sălii Polivalente, a intrat pe lista sinteză, adică pe lista proiectele finanțate de către CNI. Este și motivul pentru care, dintre cele 49 de puncte aflate pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, două s-au referit la această Sală Polivalentă. Le-am pus la dispoziție, prin acest proiect de hotărâre, terenul, studiul de fezabilitate, proiectarea și licitația o vor face, la București, cei de la CNI, iar când se va finaliza, va fi predată municipalității. Deci, iată că, Sala Polivalentă se va construi la Deva și, eu cred că, în cursul anului viitor, vom avea și câștigătorul licitației, se va cunoaște și firma care va executa această investiție”.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.