Luni, 22 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit slujba de sfințire a așezământului de tip familial pentru copii din localitatea Săulești, pus, începând de astăzi, sub ocrotirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.
Amenajarea așezământului social de la Săulești a fost încredințată, de către Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, părintelui Sebastian Vândălac care, cu multă râvnă și dăruire, alături de oameni de bine, a reușit să finalizeze lucrările de extindere și amenajare a acestui edificiu care, astăzi, este pregătit pentru a deveni o casă primitoare pentru 12 copii.
În cuvântul rostit cu ocazia slujbei de sfințire, Preasfințitul Părinte Gurie a mulțumit autorităților locale și județene, precum și tuturor celor care și-au adus aportul la înfăptuirea acestui proiect de suflet pentru Episcopia Devei și Hunedoarei. Astfel, toți cei care au susținut lucrările efectuate aici, au fost cinstiți de ierarhul hunedorean cu distincții și gramate de mulțumire pentru efortul depus.
Zâmbetele copiilor care au sosit deja în Casa de la Săulești s-au împletit cu lacrimile de bucurie ale celor prezenți, iar rugăciunile tuturor s-au înmănunchiat ca într-un buchet de mulțumire înaintea lui Dumnezeu pentru binecuvântarea întemeierii acestui așezământ care, nădăjduim, să devină cu adevărat acasă pentru copiii de aici.
Episcopia Devei și Hunedoarei
Leave a Reply