10853 total views
, 3692 views today
Hunedorenii s-au solidarizat în situaţia de criză declanşată de coronavirus. Din dorinţa de a ajuta în lupta cu COVID-19, oameni simpli sau antreprenori s-au pus în slujba semenilor oferind sprijin în aceste momente delicate, în care întreaga lume trage obloanele din cauza pandemiei de COVID-19.
Un tânăr din Deva, Raul Maier, împreună cu familia sa, confecţionează gratuit viziere pentru personal medical şi nu numai. Doar în ultimele zile, a făcut peste 250 de astfel de viziere pe care le-a livrat către spitale din judeţ, dar şi către unităţi medicale din Timişoara. Tânărul şi familia lui confecţionează şi livrează gratuit vizierele pentru persoane aflate în prima linie de luptă împotriva COVID-19, indiferent că vorbim despre cadre medicale, doctori, asistente, paramedici, poliţişti, jandarmi sau farmacişti. Numai luni a făcut 111 viziere care au ajuns la ORL Timișoara, la spitalele din Deva şi Hunedoara, la un cadru MApN şi la „Salvital” Petrila.
Pentru a-şi putea îndeplini misiunea nobilă, tânărul hunedorean are nevoie, însă, şi de sprijin, constând în donaţii pentru materialele necesare. „Vă provoc, ca pe nişte oameni maturi, să donaţi cât puteţi în contul ONG-ului care ne ajută pentru a putea confecţiona, în continuare, viziere pentru cadrele medicale. Vizierele le confecţionăm şi le livrăm gratuit. De la oră la oră, comenzile cresc, însă ducem lipsă de materiale. Cu ajutorul acestei asociaţii şi a bunăvoinţei dumneavoastră putem continua producţia şi ajuta persoanele care sunt în permanenţă în contact cu populaţia. Vă mulţumim şi suntem deschişi la primirea de noi comenzi. Toate vizierele se distribuie gratuit!”, a scris, pe pagina sa de pe reţeaua de socializare, tânărul hunedorean.
Contul în care se pot face donaţii pentru achiziţionarea materialelor necesare confecţionării vizierelor este RO09INGB0000999904555093 Asociația Tora pentru persoane cu handicap.
Tânărul hunedorean a prezentat şi o listă cu materialele de care este nevoie pentru realizarea vizierelor. „Policarbonat solid de 1 mm (sau înlocuitor la fel ca şi claritate şi grosime), scai 2 cm lățime (avem cea mai mare nevoie, iar, momentan, nu mai găsim în Deva), bandă dublă adezivă, burete eva 2 cm grosime. Mulţumim tuturor care ne susţin şi ne ajută”.
„Aici este vorba despre oameni. Şi punct”
Şi cunoscutul bucătar-şef din Deva, Mircea Toderaş, patron al unei pizzerii din oraş al cărui nume nu doreşte să fie dezvăluit, s-a alăturat oamenilor deosebiţi, care fac gesturi nobile în semn de solidaritate şi respect pentru cei aflaţi în prima linie în lupta cu virusul COVID-19.
El oferă gratuit, săptămânal, 15 pizza personalului medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. „E un gest pe care îl fac în nume personal. M-aş bucura dacă s-ar mai alătura şi alţii. În situaţia de faţă nu există concurenţă. Nu contează cine face cioarba sau pizza mai bună. Aici este vorba despre oameni. Şi punct. Restul, nu are relevanţă”, spune chef Mircea Toderaş, renumit pentru preparatele sale spectaculoase.
În primăvara anului trecut, la Campionatul Internaţional de Pizza şi Paste, Mircea Toderaş a fost recompensat cu Cupa din aur şi o salbă de medalii, dintre care două din aur, alte două din argint şi una din bronz, el fiind singurul hunedorean care a concurat la această competiţie de talie internaţională. Deveanul s-a aflat la a doua participare la această competiţie gastronomică, după ce, cu un an înainte, la ediţia din 2018, „a dat gata” juriul aceluiaşi eveniment destinat profesioniștilor, cu o pizza pregătită cu aur care a apărut într-o prestigioasă revistă din Statele Unite ale Americii.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply