În cât timp va ajunge noua tulpină Covid XEC în România. Epidemiolog: „Este o chestiune de zile”

Covid XEC, o nouă tulpină care se răspândește în Europa, ar putea deveni varianta dominantă a virusului în această toamnă. Iar până când va apărea în România este doar o chestiune de zile, a declarat pentru „Adevărul” dr. Alexandru Coman, medic epidemiolog în cadrul Insti­tutului Inimii din Cluj-Napoca și pre­șe­dintele Asociației pentru prevenirea și controlul infecțiilor. Motivul? Noua tulpină este foarte contagioasă, scriu cei de la Adevarul.

Variante noi
Un hibrid al subvariantelor Omicron, Covid XEC a apărut pentru prima oară în Germania, iar apoi a fost detectat în Marea Britanie, Danemarca, Franța, Irlanda, Suedia, Italia și Spania. „În curând, vom auzi despre el și În România”, a avertizat medicul epidemiolog Alexandru Coman. „Și este normal să fie așa, căci virusul suferă mutații. Vom avea variante noi tot timpul, ca la gripa comună. Motivele sunt ușor de înțeles. Mobilitatea este în creștere, oamenii călătoresc din ce în ce mai mult, unii vin în România, alții pleacă. Nu mai vorbim despre perioada sărbătorilor de iarnă când intră în vacanță”, a explicat specialistul. Dr. Alexandru Coman a precizat că este o chestiune de zile până când noua tulpină va ajunge și la noi.. „Dacă nu cumva chiar a ajuns și încă nu am aflat. Și nu știm pentru că simptomele sunt ușoare, iar oamenii nu se mai testează și nici nu se mai prezintă la medic”.

Nu merg să se testeze
Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București a explicat că, într-adevăr, oamenii nu se mai testează. „În momentul în care au o simptomatologie exact ca o ră­ceală, care ține două-trei zile, e aproape greu de crezut că lumea va merge să se testeze la medicul de familie sau la spital, în condițiile în care lucrurile se rezolvă de la sine. Acest lucru s-a întâmplat și la variantele virale anterioare. În momentul în care nu ai com­plicații, nu ai o stare generală proastă și nu ajungi la medic, evident că nu vei face testarea, în cele mai multe dintre cazuri”.

Nu avem un vaccin, dar avem o oarecare imunitate colectivă
Ce e de făcut? Cum ne putem, totuși, proteja? Căci există persoane care ar vrea să se vaccineze împotriva acestei noi tulpini, dar nu au cu ce. „Într-adevăr, pentru această tulpină nu există un vaccin în România. Însă, ca și în cazul gripei, există o oarecare acoperire, într-un procent mai mare sau mai mic. Să vă dau un exemplu: în cazul gripei, eficiența vaccinului este de 80-90%. Evident, dacă este destinat tulpinii care circulă în prezent. Dacă nu, eficiența este mai scăzută. Pe același principiu funcționează și vaccinul anti Covid. Pe de altă parte, să nu uităm că noi ori ne-am vaccinat în anii trecuți, ori am trecut prin boală, cu ceva imunitate restantă am rămas. De aceea nici nu mai sunt spitalele pline cu pacienți. Pentru că recep­tivitatea populației este mult crescută”, continuă dr. Coman.
Prin urmare, rămân valabile măsurile de protecție clasice, regulile de igienă pe care le cunoaștem cu toții. „Cel mai important lucru, în opinia mea, este să ne autoizolăm dacă suntem bolnavi. Apoi, dacă avem copilul bolnav, acesta ar trebui să stea acasă. Odată ce este introdus în colectivitate, la creșă, grădiniță sau școală, el poate transmite boa­la altor copii. Aceștia ajung apoi acasă și își îmbolnăvesc familia. Copilul cu febră ar trebui să evite colectivitatea de la două până la cinci zile, până îi trece febra. La rândul lor, adulții bolnavi nu ar trebui să nu se ducă la serviciu. Iar dacă se duc, recomandat este să poarte mască de protecție. Practic ar trebui să încercăm să facem tot ce ne stă în putință să nu-i îmbolnăvim pe cei din jur. Și dacă te duci până la magazin să cumperi pâine, trebuie să porți mască”, a mai explicat medicul specialist.

Gripa aviară, viitoarea pandemie?
Cât despre viitoarea pandemie care ar putea lovi, la un moment dat, omenirea, me­dicul epidemiolog Alexandru Coman con­sideră gripa aviară ca fiind un potențial pe­ricol. „Riscul a existat tot timpul. Nu l-am perceput noi așa, dar a existat. Încă de prin 2009 – 2010 mă preocupa riscul apariției unor epidemii cu virusuri gripale aviare. Și cred și acum că acest pericol încă există. Așa cum a apărut SARS-CoV-2 și SARS-CoV-1, de fapt, de la animale, unul de la cămile, altul de la lilieci. Zoonozele sunt boli care se transmit de la animale la om. Iar zoonozele respiratorii, multe dintre ele, vin din Asia pentru că acolo oamenii au un contact mai direct cu animalele. Dacă o să mergeți într-un târg de animale sau într-o piață de păsări o să vedeți că într-o cușcă sunt înghesuite și 150 de păsări. Iar păsările se cumpără vii, comerțul cu animale vii este foarte intens acolo”. (A.N.)

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.