ÎN BRAD, S-A RESTRICȚIONAT ACCESUL ÎN PARCURI, IAR BĂNCILE AU FOST LUATE DE PE DOMENIUL PUBLIC


În municipiul Brad, autoritățile locale au luat câteva măsuri suplimentare pentru a-i determina pe oameni să păstreze distanța socială, pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19. Astfel, au fost ridicate de pe domeniul public băncile unde, de cele mai multe ori, poposeau brădenii la taclale. De asemenea, parcurile din municipiu au fost închise.

„Am restricționat accesul în parcuri și am ridicat băncile de pe domeniul public. Păstrarea unei distanțe sociale corespunzătoare presupune și măsuri mai puțin prietenoase cum ar fi cele pe care le-am luat acum. Prevenirea răspândirii virusului este o necesitate majoră a comunității în acest moment. Cu siguranță, când pericolul va fi înlăturat, vom reveni la normalitate”, a precizat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

După ce a postat pe pagina sa de socializare decizia pe care a luat-o, postând și câteva fotografii, zeci de comentarii au fost scrise de către brădeni, și nu numai, iar majoritatea dintre ei sunt încântați de hotărârea luară de edil.

„Sunt niște măsuri binevenite și sunt convins că vor mai veni și altele. Invit pe toți locuitorii acestui oraș să conștientizeze situația cu care ne confruntăm și să sprijine cu ce pot lupta împotriva acestui virus”, a scris un internaut pe pagina de socializare a primarului.

„Bravo! Un lucru bun făcut. Noi, tineretul, stăm izolați în casă și persoanele de vârstă a treia care sunt cei mai vulnerabili la virus stau pe bănci în grupuri. Era foarte bine și o lege să nu aibă voie să stea în fața blocului la bârfe”, a scris un altul.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.