Hunedoara e gazda Campionatului Naţional de popice

Sala „Siderurgica” din Hunedoara găzduieşte timp de trei zile întrecerile din cadrul Campionatului Naţional de popice pentru seniori.

De vineri până duminică vor putea fi urmărite probe individuale la masculin şi feminin, la care vor participa şi popicari din judeţ, reprezentând cluburile CS Siderurgica Hunedoara şi CS Inter Petrila.

Campionatul Naţional începe vineri, la ora 10, când este programată proba de individual clasic masculin, urmată de individualul clasic feminin. Sâmbătă, cu începere de la ora 8, se va desfăşura proba de tandem masculin, după care va urma cea de tandem feminin. În ultima zi de concurs, duminică, startul se dă la ora 8 cu proba de sprint la masculin şi se încheie cu cea de sprint la feminin.

Gazdele de la Siderurgica Hunedoara s-au înscris la acest Campionat Naţional cu trei băieţi şi cinci fete de la echipa de juniori, care au primit acceptul Federaţiei Române de Popice să evolueze în competiţia seniorilor. Popicarii de la Inter Petrila vor fi conduşi pe pe margine de antrenorul principal al lotului naţional de seniori al României, Marcel Dobrică.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });

Tags

Articol preluat de pe glasul-hd.ro