Proprietarul unei firme, care are sediul pe platforma industrială a fostului Combinat Siderurgic din municipiul Hunedoara, a reclamat la Poliție că i-a fost furat un utilaj în valoare de 27.000 de euro. Hoții au intrat în hala în care se afla utilajul, fără să întâmpine vreo problemă, ușa de acces fiind descuiată.
„În data de 14.12.2019, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de reprezentantul unei societăţi comerciale, care a reclamat faptul că, dintr-o hală aparținând societăţii, a fost sustras un pod rulant, prevăzut cu macara. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că în perioada 13.12.2019 – 14.12.2019, persoane neidentificate au pătruns în hală profitând de faptul că uşile de acces nu erau asigurate corespunzător şi au sustras (pentru a valorifica la un centru de colectare a fierului vechi), utilajul respectiv (valoarea acestuia, declarată de partea vătămată, fiind de peste 27.000 de euro). La data de 16.12.2019, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au efectuat o acţiune în cadrul căreia au depistat 5 hunedoreni cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, în sarcina cărora a fost reținută săvârșirea infracțiunii de furt calificat reclamate”, a declarat reprezentantul IPJ Hunedoara.
Cei cinci indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore, aceștia urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply