Polițiștii hunedoreni sunt pe urmele unor hoți care, în perioada 19 – 21 ianuarie au comis trei infracțiuni de furt din trei lăcașe de cult de pe raza orașului, între care și o biserică romano-catolică. Unul dintre lăcașurile de cult ortodoxe a fost complet devastat, iar preotul paroh face apel pe rețelele de socializare la autoritățile locale și la polițiști să-i găsească pe faptași.
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată cu privire la trei infracțiuni de furt calificat din lăcașe de cult, toate comise pe raza localității, pe timp de noapte, prin efracție. „Din cercetări, se pare că autorii au pătruns în cele trei biserici prin spargerea unor ferestre, profitând și de faptul că lăcașurile de cult nu erau asigurate cu sisteme anti-efracție”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu. Prejudiciul total se ridică la aproximativ 3.000 de lei, reprezentând două potire și două cutii ale milei. În cele trei cazuri, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și au deja un cerc de suspecți.
Apelul disperat al unui preot din Vulcan
După ce a văzut biserica în care slujește devastată, preotul paroh Mănăsuc Zgîrcea, de la Parohia Ortodoxă Centrul Vechi Vulcan, a făcut apel la autoritățile locale și polițiști să îi găsească pe făptași. „Dumnezeu știe cu câtă trudă și jertfelnicie am ridicat biserica din Vulcan, câte nopți nedormite am avut, datorii peste datorii, neajunsuri, facturi încă neplătite și alte cele. Astăzi cu durere am găsit biserica spartă, totul vraiște, altarul pângărit de niște oameni fără Dumnezeu. Rog autoritățile locale și poliția să intervină și să îi găsească pe făptași. Nu este posibil așa ceva, este a treia biserica spartă în câteva zile în municipiul Vulcan!”, este mesajul preotului paroh Mănăsuc Zgîrcea, pe pagina sa de Facebook.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply