HOȚ PRINS LA ORĂȘTIE

Poliția Municipiului Orăștie, a fost sesizată despre faptul că autori necunoscuți au sustras un telefon mobil dintr-un autovehicul care aproviziona cu marfă o unitate comercială din municipiul Orăştie.

Poliţiştii ajunşi la fața locului au stabilit că, în data de 01.07.2020, în jurul orei 09:00 un bărbat în vârstă, de 46 ani, din judeţul Cluj, a parcat autoturismul unei firme de distribuţie, în spatele unităţii comerciale din Orăștie, pentru a aproviziona magazinul cu marfă, lăsând un telefon pe bancheta dreaptă față, neasigurând autoturismul prin închidere.

După ce a terminat de aprovizionat magazinul, a constatat lipsa telefonului, estimat la suma de aproximativ 500 lei.

În urma activităților specifice întreprinse de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, a fost identificat autorul furtului, în persoana unui tânăr de 27 ani, din Orăștie despre care, s-a stabilit că, este recidivist, aflându-se sub măsura controlului judiciar dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit proprietarului.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.