Hoț prins de polițiștii locali din Petroșani

Polițiștii locali din Petroșani l-au prins în scurt timp pe cel care i-a furat telefonul mobil unui taximetrist din Petroșani. Au recuperat mobilul, iar tânărul a fost condus la Poliția Municipiului Petroșani pentru continuarea cercetărilor.

În data de 2 aprilie, în jurul orei 15.00, o patrulă a Poliției Locale a Municipiului Petroșani a fost oprită în zona stației de carburanți OMV de un taximetrist, care a reclamat că telefonul mobil i-a fost sustras din autovehicul de clientul pe care l-a transportat și care, mai apoi, a fugit.

Polițiștii locali au intensificat patrularea în zonă, iar pe strada Aviatorilor din Petroșani au depistat un bărbat cu un comportament suspect, care încerca să se ferească de oamenii legii. Polițiștii locali l-au oprit, l-au legitimat și, la controlul corporal efectuat, au găsit asupra lui două telefoane mobile, despre care suspectul susținea că sunt ale lui.

Bărbatul, care are domiciului în satul Livadia-comuna Baru, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Petroșani, unde a fost chemat și păgubitul. Acesta l-a identificat pe suspect și și-a recunoscut și telefonul mobil, care prezenta unele semne particulare.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliția Municipiului Petroșani.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Petroșani

 

comentarii

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.