HOȚ CAPTURAT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, au depistat un bărbat de 50 ani, pe DN 7, în municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat”.

De asemenea, în urma unor activităţi specifice, lucrătorii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, au constatat că, bărbatul în vârstă de 50 de ani, din municipiul Brăila, cu antecedente penale, este cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de furt calificat, constând în aceea că, în data de 28.06.2020, în intervalul orar 12.30-22:30, prin forțarea și escaladarea ferestrei de la baia unui apartament din municipiul Deva, a pătruns în interiorul acestuia de unde a sustras aproximativ 20 grame bijuterii din aur, suma de 3000 euro și suma de 10.000 lei, cauzând un prejudiciu în valoare de 30.000 lei.

De asemenea, în data 01.07.2020, în intervalul orar 11:00 – 12:45, prin escaladarea și deschiderea geamului de la baie lăsat rabatat, a pătruns în incinta unui apartament din municipiul Deva, de unde a sustras suma de 2.500 de lei aparținând unei societăţi comerciale.

Bărbatul a fost reținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, fiind făcute propuneri de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat şi în urma probatoriului, față de inculpat, Judecătoria Deva a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

IPJ Hunedoara

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.