GOSPODAR DUPĂ URECHE. ORAŞUL GEOAGIU, O ŢIGĂNIE ADMINISTRATIVĂ ÎN TOATĂ LEGEA

Terenul din apropierea carierei de travertin (unicat în România) a ajuns groapa de gunoi a oraşului Geoagiu. Bine, cariera a urcat pe locul întâi doar pentru că Serviciul de Gospodărire a Apelor a făcut treaba Primăriei şi a scos din mizerie Cartierul Muzicanţilor. Pe de altă parte, oraşul se scufundă în mizerie şi primarul caută să se mute sub altă „umbrelă” politică. Povestea primarului Vasile Cărăguţ e ca dilema ţiganului care îşi vede puradeii murdari şi zice: „Fă, pridando!, îi spălăm sau facem alţii?”

În urmă cu vreo doi ani scriam despre „ROMÂNIA DIN FUNDUL CURŢII. Monument de proastă guvernare: Casa Memorială Ion Budai-Deleanu – Geoagiu”. Spuneam în 2018 că faţada spoită a Căminului cultural din Cigmău, care găzduieşte evenimente festive, este versiunea electorală a Primăriei lui Cărăguţ, în timp ce dosul clădirii – ponosit, mizerabil şi năpădit de bălării – arată nepăsarea dintre campanii. Acum urmează o precizare pentru trompetele care scriu numai în alegeri şi la comandă politică: atunci când am scris de proasta administrare a oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguţ era primar ALDE. Acum se declară primar „sub umbrelă” PSD. A încercat clanţa şi la uşa PNL, dar liberalii nu l-au vrut. Sub orice „umbrelă” politică s-ar ascunde, mâzga proastei gospodăriri a oraşului îl ajunge din urmă.

Groapa de gunoi din „inima” naturii

Primăria Geoagiu se laudă cu locurile într-adevăr binecuvântate pe care e aşezat oraşul. „Peisajul pitoresc, izvoarele termale şi minerale, monumentele istorice sunt punctele de atracţie ale meleagurilor noastre, iar împreună cu ospitalitatea şi serviciile oferite de hotelurile şi pensiunile din zonă, vă asigură alinare sufletului şi odihnă trupului. De la începuturi de lume acesta a fost un loc binecuvântat în care vă aşteptăm cu inima în palme şi sufletul pe masă”, este mesajul cu care Primăria promovează turismul. Numai că fix în „inima” naturii, pe un traseu ce duce spre Drumul roman, ţi se rupe „sufletul” să vezi cum creşte, nefiresc şi ilegal, o groapă de gunoi. Resturi menajere, saltele uzate, mochete scoase din uz, deşeuri din construcţii – toate cărate acolo cu mijloace de transport, aşadar nu e vorba de mici mizerii „scăpate” de turiştii care caută „alinare” şi „odihnă”.

Noua groapă de gunoi a apărut lângă Cariera de travertin bej-maroniu (medium-dark), care (împreună cu travertinul gălbui-cenuşiu (medium-light) de Cărpiniş) este singura resursă de acest tip din ţară. Cariera este în sine o destinaţie turistică promovată de amatorii de drumeţii. Cu piatra de aici, se spune, a fost pavat drumul antic roman, în timp ce travertinul din vecini, de la Cărpiniş, se găseşte în Masa Tăcerii, celebra operă de la Târgu Jiu a lui Constantin Brâncuşi.

Cariera de la Geoagiu a fost închisă şi zace în paragină. Imaginea dezolantă este „întregită” cu groapa de gunoi apărută pe marginea drumului public. Peisajul este „pitoresc” doar în măsura în care un pictor şi-ar pune în cap să redea pe pânză România din fundul curţii – murdară, sufocată de nesimţire, nepăsare şi proastă guvernare. Cu minim de efort, „Administraţia Cărăguţ” ar fi putut să cureţe locul şi să afle cine sunt gunoierii. Există indicii în chiar gunoiul aruncat. Dar, probabil, „edilii” aşteaptă să apară o altă instituţie a statului care să le facă lor curat în ogradă. Cum s-a întâmplat în Cartierul Muzicanţilor.

Cureţi mâzga şi se vede primarul

Peste 3.000 de metri cubi de gunoaie şi mâzgă au fost excavate din albia râului Geoagiu, în zona Cartierului Muzicanţilor de la intrarea în oraş. Lucrările de întreţinere au fost finanţate de Sistemul de Gospodărire a Apelor – Hunedoara şi au costat circa 25.000 de lei. Cartierul Muzicanţilor va fi pentru o vreme o zonă curată. Imediat după ce a fost îndepărtată toată mizeria, dăm cu ochii de primar. Curăţel şi fără nicio apăsare, Vasile Cărăguţ a ieşit triumfalist la interviuri televizate să vorbească despre gospodărirea publică, despre curăţenie, despre igienă… deşi n-are niciun merit în toată afacerea. Ba, dimpotrivă! S-a ajuns în acea situaţie tocmai pentru că Primăria nu a fost în stare să rezolve problema. Cum s-a întâmplat şi cu „Casa memorială Ion Budai-Deleanu de la Cigmău.

Altă zonă, aceeaşi ţigănie

Despre asta am scris în 2018, dar e la fel an de an. Sună cam aşa: La sfârşit de iulie ori început de august, în faţa Căminului cultural din Cigmău se strâng: primarul, popa şi câţiva iubitori de literatură din zonă. Se spun cuvinte şi sunt spânzurate jerbe cu flori artificiale (ieftine, dar nemuritoare) pe faţada impecabil spoită în alb. În felul acesta, obşteasca adunare îşi face datoria faţă de autorul Ţiganiadei (şi norma de poze faţă de Facebook). Cigmău este o localitate mărunţică (neinteresantă, electoral vorbind), dar fotografiile de la eveniment sunt împrăştiate abundent pe Facebook şi asta face să merite fiecare picătură de sudoare risipită pe uliţele satului exilat definitiv în istoria literaturii române, acolo unde încă el mai contează…

Locul pe care se află casa lui Ion Budai-Deleanu e ca o şatră amorţită de arşiţa verii. Dacă treci de faţadă şi te duci în spatele casei dai de altă realitate. Bălăriile stau în fereastră ca muşcatele. Uşile sparte au fost smulse din balamale şi proptite de pereţii gata-gata să se prăbuşească. Mormane de moloz (rupt din corpul clădirii) au ajuns să fie acoperite de vegetaţie, semn că nepăsarea s-a înţelenit la Primăria Geoagiu. Căminul cultural de la Cigmău e dovadă a ipocriziei administrative. Statul Paralel. Realitatea românească, cea de toate zilele pe lângă care a trecut campania electorală degeaba.

MESAJUL UNUI TRASEIST. Cu cloca grasă şi cu… sufletu-n rai

Primarul Vasile Cărăguţ pleacă din ALDE, dar nu demisionează ca să rămână la „ciolan”. Cum nu se poate muta cinstit şi legal, el anunţă că şi-a tras „umbrelă politică” PSD, pentru a fenta legea traseismului politic. „În urma unei întruniri avute cu Preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, echipa ALDE Geoagiu a decis să treacă la PSD. Astfel, eu, alături de viceprimarul Carmen Călugăr şi un număr de patru consilieri locali dintr-un total de cinci, pe care i-a avut organizaţia ALDE la Geoagiu, ne regăsim de acum încolo sub umbrela politică a PSD. Acest pas are la bază faptul că ne dorim tot ce e mai bun pentru comunitatea pe care o reprezentăm. Cred că înainte de orice, le suntem datori celor care şi-au investit încrederea în noi, oferindu-ne votul. Asta ne obligă să luăm cele mai înţelepte decizii”, scrie Vasile Cărăguţ.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.