Administratorii unui depozit de deșeuri din cauciuc din Crăciunești au fost amendați cu 50.000 de lei, în urma unui control efectuat de inspectorii Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu. O sesizare a dus la efectuarea verificărilor.
„În timpul inspecției, s-a constatat că operatorul economic deţine autorizaţie de mediu valabilă şi că prestează servicii în baza contractului încheiat cu fabrica ciment de la Chișcădaga în vederea colectării, depozitării și pregătirii deșeurilor de cauciuc pentru valorificarea prin co-incinerare, în instalația de producere a cimentului. Totodată s-a mai constatat faptul că operatorul economic nu respectă condițiile de funcționare menționate în autorizația de mediu deţinută, prin faptul că depozitarea anvelopelor uzate și a deșeurilor de cauciuc se realizează pe toată suprafața amplasamentului, nu doar pe suprafața platformei betonate, așa cum prevede legislația aflată în vigoare și autorizația de mediu”, a informat Garda Națională de Mediu.
Comisarii GNM – CJ Hunedoara au impus măsuri de remediere şi au aplicat operatorului o sancțiune contravenţională în valoare de 50.000 lei. De asemenea, au transmis către APM Hunedoara o notificare prealabilă pentru declanșarea procedurii de suspendare a autorizației de mediu, se arată întrun comunicat al Gărzii Naționale de Mediu. Depozitul funcționează de mai mulți ani la Crăciunești, la marginea rezervației naturale Măgurile Băiței.
Leave a Reply