La data de 07.06.2020, în jurul orei 18:50, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei infracţiuni de furt de bolțari, din incinta unei fabrici din orașul Geoagiu.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că fapta a fost comisă de patru tineri din oraşul Geoagiu, cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani. Cercetările au stabilit că aceștia au sustras doi paleți cu bolțari, pe care i-au înstrăinat ulterior către o persoană din orașul Simeria, pentru 400 de lei (prejudiciul fiind estimat la 2000 de lei).
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările urmând a stabili întreaga activitate infracţională a celor patru.
Poliţiştii au mai stabilit că unul dintre cei patru, un tânăr în vârstă de 20 de ani, nu a respectat măsura izolării la domiciliu, impusă în contextul prevenirii răspândirii infecției cu virusul SARS –COV-2.
Tânărul, după comiterea faptei de furt, a fost depistat de poliţişti în fața unui imobilul de pe strada Muzicanților, din orașul Geoagiu, şi preluat de un echipaj medical, care l-a transportat la un centru de carantinare instituționalizată.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, pentru nerespectarea izolării.
Leave a Reply