FOTBAL. ÎN ATENȚIA DINAMOVIȘTILOR DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Asociația Dinamoviști pentru Dinamo (ADPD) anunță lansarea platformei online care își propune să reunească toată suflarea dinamovistă din țară și străinătate, cu scopul preluării pachetului majoritar de acțiuni al clubului de fotbal Dinamo București.
Site-ul adpd.ro va fi operațional începând de miercuri, 6 noiembrie 2019, ora 12:00, iar de la ora 14:00, va avea loc conferința de presă a membrilor fondatori ai ADPD, Cornel Dinu și Răzvan Oprea, la Stadionul Dinamo.
Clubul va fi cumpărat de suporteri
Suporterii dinamoviști de pretutindeni vor găsi aici toate informațiile necesare pentru a se putea alătura echipei ADPD, acum, când clubul alb-roșu este pe cale să devină clubul suporterilor dinamoviști. Negocierile dintre reprezentanții ADPD și Ionuț Negoiță, deținătorul a peste 90% din clubul Dinamo, s-au încheiat așa cum ne doream: actualul patron al FC Dinamo 1948 SA și-a dat acceptul să vândă către ADPD 50% plus 1 din acțiunile societății comerciale, la prețul simbolic de 1 leu. Tranzacția este condiționată de garantarea plății imediate de către ADPD a 500.000 de euro, sumă ce reprezintă datorii scadente ale clubului. “Ne aflăm, așadar, în momentul în care clubul de fotbal Dinamo București poate deveni, precum Bayern Munchen sau Real Madrid, un club patronat de înșiși suporterii săi din întreaga lume. Prin intermediul site-ului ce va fi lansat miercuri, 6 noiembrie 2019, de către ADPD, toți aceștia vor putea contribui direct la renașterea clubului de fotbal Dinamo. O vor putea face atât financiar, cât și prin participarea – în calitate de membri cotizanți ai ADPD – la luarea principalelor decizii privind noul Dinamo. Clubul nostru va deveni astfel al nostru la propriu, nu doar la nivel declarativ și simbolic. Va aparține cu adevărat fanilor dinamoviști, și nu unor investitori speculativi în căutare de imagine sau de tunuri financiare. Suntem mulți, suntem pătimași, suntem bolnavi de Dinamo. De-acum, de noi depinde ca Dinamo să redevină un club sănătos, performant, de care să putem fi mândri și în viitor”, se arată într-un comunicat de presă emis de Departamentul de Comunicare al ADPD.
Conexiuni interesante
Între Dinamo și cluburile din județul Hunedoara a existat o relație veche, începută încă din 1948, de la înființarea trupei “câinilor roșii”, nume venit de la frații Nunweiller, doi dintre ei, Radu ca jucător, și Nelu, ca antrenor, activând la Corvinul. Astfel, primul antrenor al lui Dinamo, Coloman Braun Bogdan, a venit în Ștefan cel Mare după o perioadă petrecută la Jiul Petroșani. Și, lucru foarte interesant, primul jucător de la Dinamo care a evoluat în echipa națională a României a fost petroșăneanul Iuliu Farkas, în meciul de Balcaniadă cu Bulgaria, de la București, de pe 20 iunie 1948, la puține zile de la înființarea clubului, câțtigat de “tricolori” cu 3-2 și în care cel supranumit “Picior de aur” a marcat două goluri. În 1950 Farkas revenea la Petroșani, la schimb cu Costică Marinescu, alt mare jucător, și de aici au început numeroasele “mișcări de trupe” între Dinamo și echipele din județul Hunedoara. Practic, s-ar putea face o echipă națională extrem de redutabilă a dinamoviștilor hunedoreni, un prim unsprezece, compus doar din jucători care au evoluat la turnee finale, putând avea componența Bogdan Lobonț – Coco Deleanu, Mircea Rednic, Ioan Andone, Mișa Klein – Daniel Timofte, Radu Nunweiller, Oneață Augustin, Dorin Mateuț – Mircea Lucescu, Florică Dumitrache. Iar lista poate continua…

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.