Fotbal – Cupa României Minerul Lupeni a debutat cu o victorie

Noul sezon al Cupei României, ediția 2024-2025, a debutat cu prima etapă din Faza Regională a competiției. Cu un nou format, regu­la­mentul compe­tiției arată că învingătoarele din fie­care județ, adică 42 de echipe, joacă pentru șapte locuri în faza următoare a Cupei, Turul 1 din Faza Națională.

Scor confortabil
La Lupeni, câștigătoarea ediției trecute în județul Hunedoara și, toto­dată, campioana județului, a debutat în noua ediție a Cupei României cu un joc pe teren propriu în compania formației Jiul Rovinari. Cu câteva noutăți în lotul de debut, echipa din Lupeni, pregătită de Dan Voicu, a reu­șit să se impună cu un scor confor­tabil, 4-0. A fost un joc excelent al gazdelor, în care minerii au vrut să mai îndulcească din impresia nega­tivă pe care au lăsat-o după ratarea promovării și să îi mențină alături de ei pe spectatorii care au fost în număr mare și la această partidă.

Pe terenul câștigătoarei
Cu această victorie, Minerul Lupeni se situează pe primul loc în grupa 2 din Regiunea 4, unde au fost reparti­zate câștigătoarele din județele Mehedinți (Viitorul Severin), Gorj (Jiul Rovinari) și Hunedoara (Minerul Lupeni), iar următoarea partidă va fi în 13 iulie, când Minerul Lupeni se va deplasa la Viitorul Severin. Cu o posibilă victorie în cel de al doilea joc, echipa din Valea Jiului se va califica în finala acestei faze a com­petiției și va întâlni câștigătoarea din grupa 1, adică una din formațiile care repre­zintă județele Caraș-Severin (Ma­gica Balta Caransebeș), Arad (Păulișana Păuliș), Timiș (Gloria Moșnița Nouă). Jocul se va disputa pe terenul câști­gătoarei din grupa 2.

Criteriu departajare
Spectacolul a fost unul special, deoa­rece la final s-au executat lovi­turi de departajare, de la 11 m, pre­văzute de noul regulament al compe­tiției, deși la finalul celor 90 de minute Minerul Lupeni a câștigat cu 4-0 (au marcat în timpul regulamen­tar Bănceanu 2 go­luri, Erhun). Lovi­tu­rile sunt consi­derate un criteriu de de­partajare în cazul in care toate echipele din grupă au 3 puncte. Au marcat de la 11 m pentru Jiul Petroșani Doboș, Roșianu, Harangozo, Creciu­nescu, Iepure. Minerul Lupeni
a jucat cu Raț, Arcuși, Ciocîrlan,
Bogdan Matei, Alex. Doboș, Mazilu, D. Creciunesc, Bonceanu, Mîndreci, Moses Baidoo și Robert Esbun. Au mai fost folosiți pe parcursul jocului Iepure, Rosian, Băcăran, Harangozo și Prem, antrenor Dan Voicu. (N.G.)

 

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.