Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, și-a petrecut Anul Nou alături de familie și prieteni. În data de 31 decembrie 2019, acesta a fost eliberat din Penitenciarul Deva, în baza unei hotărâri date de magistrații Judecătoriei Deva, în data de 23 decembrie, care a rămas definitivă, dat fiind faptul că nu a fost contestată de procurori în termenul prevăzut de lege. Așadar, dintr-o condamnare de șase ani de închisoare cu executare, fostul edil șef al urbei de la poalele cetății a ispășit aproape jumătate.
În cursul lunii decembrie 2019, comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Deva s-a reunit și a decis că Mircia Muntean și-a ispășit pedeapsa. Astfel, acesta a solicitat instanței de judecată eliberarea condiționată. În urma procesului, magistrații au admis propunerea de liberare condiţionată. „Instanța dispune liberarea condiţionată a condamnatului Muntean Mircia şi punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză”, se arată în decizia pronunțată de Judecătoria Deva. Pentru că procurorii nu au atacat hotărârea instanței, aceasta a rămas definitivă, iar în data de 31 decembrie, Muntean a fost eliberat.
Doi ani și opt luni după gratii, dintr-o condamnare de șase ani
Pentru a scăpa de ani de închioare, Mircia Muntean a dat dovadă de un comportament exemplar după gratii, muncind la biblioteca deținuților, unde oferea acestora, în baza fișelor pe care le au, cărți pentru lectură. Practic, Mircia Muntean a beneficiat de zile câștig din pedeapsă, dar și de Legea recursului compensatoriu. Înainte de intrarea în vigoare a recursului compensatoriu, Mircia Muntean ar fi urmat să fie propozabil în Comisia de liberări condiționate abia în septembrie 2020.
Condamnat la șase ani de închisoare
Muntean a ajuns în închisoare în aprilie 2017 și își ispășește pedeapsa de șase ani de închisoare în Penitenciarul Deva.
Mircia Muntean a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare în urma unui cumul de pedepse. Astfel, acesta a fost inițial condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, în 2013, primiţi pentru abuz în serviciu în „Dosarul Shell”, însă, pentru că în perioada de încercare a mai primit doi ani cu executare pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cele două pedepse s-au contopit, iar pedeapsa cu suspendare s-a transformat în executare.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply