Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, este la un pas de a fi eliberat din penitenciar. Dosarul prin care acesta solicită eliberarea condiționată a fost înregistrat, ieri, la Judecătoria Deva. Aceasta, după ce, luni, comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Deva s-a reunit și a decis că Mircia Muntean și-a ispășit pedeapsa. Muntean a ajuns în închisoare în aprilie 2017 și își ispășește pedeapsa de șase ani de închisoare în Penitenciarul Deva.
Pentru a scăpa de ani de închioare, Mircia Muntean a dat dovadă de un comportament exemplar după gratii, iar de ceva vreme muncește la biblioteca deținuților, unde oferă acestora, în baza fișelor pe care le au, cărți pentru lectură. Muncind la biblioteca penitenciarului, beneficiază de zile câștig din pedeapsă. Mai mult, acesta va beneficia și de Legea recursului compensatoriu. Înainte de intrarea în vigoare a recursului compensatoriu, Mircia Muntean ar fi urmat să fie propozabil în Comisia de liberări condiționate abia în septembrie 2020.
Muncește pentru a beneficia de reducerea pedepsei
Potrivit normelor legale în vigoare, persoanelor condamnate care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense: ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior, suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite, a dreptului la vizita intimă, permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, cea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an, permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult zece zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an. Astfel, anul acesta, în mai, Mircia Muntean a beneficiatr chiar de câteva zile de libertate, acestuias
Condamnat la șase ani de închisoare
Mircia Muntean a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare în urma unui cumul de pedepse. Astfel, acesta a fost inițial condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, în 2013, primiţi pentru abuz în serviciu în „Dosarul Shell”, însă, pentru că în perioada de încercare a mai primit doi ani cu executare pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cele două pedepse s-au contopit, iar pedeapsa cu suspendare s-a transformat în executare.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply