FIRMA CARE A EFECTUAT DERATIZAREA LA ȘCOALA DIN BRAD, UNDE TREI ELEVE AU AJUNS LA SPITAL, NU AVEA AUTORIZAȚIE PENTRU A DERULA ASTFEL DE ACTIVITĂȚI

Firma care a efectuat deratizarea la școala din Brad, unde trei eleve au ajuns la spital, nu avea autorizație pentru a derula astfel de activități

Societatea care a derulat acțiunile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare la Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” din municipiul Brad, unde trei eleve au ajuns, luni, la spital cu stare de vomă, cefalee și greață, nu avea autorizație pentru a derula astfel de activități, precizează reprezentanții DSP Hunedoara. Astfel, s-a luat decizia suspendării activității firmei și aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei. Pe de altă parte, primarul municipiului Brad susține că această situație ar fi putut fi evitată dacă cei responsabili ar fi fost mai atenți, iar spațiile ar fi fost aeriste corespunzător. Și Inspectoratul Școlar Județean a emis un comunicat de presă prin care precizează că elevele au fost diagnosticate cu infecție acută a căilor respiratorii, iar la nivelul instituției s-a constituit o comisie care efectuează verificări. De asemenea, polițiștii au o anchetă în derulare în acest caz.

Neregulile de la firma care a efectuat dezinsecția, dezinfecția și deratizarea la școala din Brad au ieșit la iveală după ce, luni dimineața, patru eleve din clasa a VIII – a au cerut dirigintei să le permită să plece acasă, acuzând o stare generală de rău, greață, cefalee. După simptomele prezentate de eleve, a apărut suspiciunea de reacție a organismului la substanțele folosite pentru deratizare, ce a fost efectuată la finalul săptămânii trecute, vineri, 21 februarie, în clădirea școlii, după orele de curs. La scurt timp după ce au plecat de la cursuri, trei dintre adolescente au mers la Centrul de Primiri Urgențe de la spitalul din localitate, unde, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, „au fost diagnosticate cu infecție acută a căilor respiratorii superioare, dar nu au rămas internate, iar în prezent se află la domiciliu, fiind în afara oricărui pericol”.

Primarul spune că nu ar fi fost probleme dacă s-ar fi igienizat și aerisit corespunzător…

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Brad susține că: „la unitatea școlară s-au prezentat un echipaj al ISU Hunedoara, o echipă de control a DSP Hunedoara și Poliția Brad, pentru evaluarea situației și luarea măsurilor care se impun. A fost solicitat sprijinul unui echipaj CBRN Bihor pentru o evaluare a stării chimice din imobil. În urma cercetărilor efectuate în sălile de clasă, inclusiv în sala unde au fost înregistrate cazurile de elevi cu simptomele prezentate mai sus, nu au fost înregistrate depășiri de valori maxim admise, doar într-o singură sală s-a constatat o depășire minimă la una dintre substanțele chimice măsurate, cu precizarea că în această sală de clasă nu s-a înregistrat niciun elev cu simptome dintre cele prezentate. Măsurile impuse au fost de reluare a igienizării în toate sălile de clasă unde s-a efectuat dezinfecția și aerisirea corespunzatoare a acestora. Pe parcursul zilei de 24 februarie s-au aplicat măsurile impuse de organele de control. Cu siguranță, dacă s-ar fi igienizat și aerisit corespunzătorm, o asemenea situație nu ar fi existat. Conducerea școlii va aplica în continuare măsurile dispuse pentru eliminarea oricărui risc de acest gen. Este un incident regretabil și care va atrage răspunderea celor care nu și-au făcut datoria corespunzător”.

…reprezentanții DSP susțin că firma nu avea autorizație pentru efectuarea acestui tip de activități

Societatea, cu sediul în zona Brad, care s-a ocupat de efectuarea dezinsecției, dezinfecției și deratizării în cadrul instituției de învățământ din municipiul Brad nu avea autorizație pentru a desfășura astfel de activități, spun reprezentanții DSP Hunedoara.

Reprezentanți societății aveau indicații de la compartimentul de control din cadrul DSP de a nu realiza astfel de activități. Depuseseră un dosar la Biroul de avize, care era incomplet. Practic, nu aveau la dosar documentele care să ateste că personalul este calificat pentru a efectua aceste activități. În ce privește soluțiile folosite, acestea nu au fost utilizate în concentrația care este recomandată pentru unitățile școlare și nu au existat proceduri, pe care să le fi prezentat celui care a solicitat prestarea acestor servicii. Asta înseamnă că ar fi trebuit să prezinte cu ce substanțe se face dezinsecția, deratizarea și dezinfecția, în ce concentrații și dacă sunt avizate de Ministerul Sănătății, dar și perioada în care trebuie să acționeaze substanțele folosite, precum și perioada în care trebuie să se facă curățenia și ventilarea spațiului în care se efectuează aceste operațiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, medicul Cecilia Birău.

Pentru neregulile constatate, reprezentanții DSP au decis să suspende activitatea firmei și să aplice acesteia o amendă în valoare de 25.000 de lei.

Lucrările au fost urmate de igienizări și aerisiri”, menționează Inspectoratul Școlar

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara informează, printr-un comunicat de presă, că decizia de a efectua activități de deratizare, dezinsecție și dezinsecție la școala din Brad s-au luat din cauza numărului mare de afecțiuni respiratorii înregistrate în rândul elevilor acestei intituții de învățământ. „Conform informării transmise de către directorul unității de învățământ, lucrările de dezinfecție și dezinsecție s-au efectuat vineri, 21 februarie, după finalizarea programului școlar, începând cu ora 12:00, la Grădinița cu program normal Valea Bradului, respectiv, ora 14:00, în incinta Școlii Gimnaziale „Horea, Cloșca și Crișan” Brad. Din aceeași informare reiese că lucrările au fost urmate de igienizări și aerisiri ale spațiilor școlare, care s-au desfășurat în zilele de sâmbătă, între orele 7:00 și 17:00, respectiv duminică, între orele 11:00 și 16:00. (…) În spațiile de învățământ din Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad, precum și cele din Grădinița cu program nofrmal Valea Bradului, au fost efectuate măsurători repetate ale gradului de toxicitate, dar acestea nu au indicat depășirea valorilor maxime admise. (…) La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara s-a constituit o comisie de verificare a aspectelor semnalate”, se arată în comunicatul de presă al IȘJ Hunedoara.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.