Filipineza a fugit în noapte. S-a ascuns într-un lan de porumb

Concubina filipineză a unui hune­dorean din Beriu a plecat seara de acasă, iar bărbatul a alertat auto­ri­tățile. Problema era că femeia nu vorbește limba română, se înserase. Începuse să plouă și risca să pă­țească ceva.
„După primirea sesizării, polițiștii din cadrul I.P.J Hunedoara, sprijiniți de către jandarmii din cadrul Inspec­to­ra­tului Județean de Jandarmi Hunedoara și împreună cu lucrători ai Inspec­to­ratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, au întreprins de urgență activități de căutare și depistare a persoanei. Având în vedere faptul că femeia de 45 de ani nu cunoaște limba română, iar condițiile meteorologice erau nefavorabile (timp ploios, tem­pe­raturi scăzute și lăsarea întunericului), efectivele participante au efectuat cu celeritate activități specifice de cău­tare, ocazie cu care în jurul orei 22:00, aceasta a fost găsită într-un lan de porumb de pe raza comunei Beriu. Din cauza faptului că la momentul de­pis­tării, persoana se afla in șoc hipo­ter­mic, a fost solicitat de urgență un echi­paj de prim ajutor în vederea acor­dării de îngrijiri medicale”, au anunțat polițiștii. (A.N.)

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.