Angajaţii Spitalului municipal din Hunedoara au anunţat Poliţia după ce, joi seara, la Unitatea de Primiri Urgenţe s-a prezentat o tânără de 35 de ani, care fusese bătută.
„Femeia le-a declarat poliţiştilot că, în jurul orei 19:00, în timp ce se afla pe bulevardul Mihai Viteazul, din Hunedoara, a fost abordată de soţul său, un hunedorean în vârstă de 42 de ani, cu care se află în proces de divorţ, iar pe fondul unor discuţii contradictorii, acesta a lovit-o peste faţă”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie, iar faţă de bărbat au emis un ordin de protecţie provizoriu.
Leave a Reply