Explozia de la Pianu, soldată cu moartea unui bărbat din Lupeni și rănirea gravă a unui alt lupenean va fi cercetată de procurorii militari. Cei doi manevrau proiectile care nu erau dezamorsate

Dosarul privind explozia soldată, săptămâna trecută, cu moartea unui muncitor şi rănirea altuia, ambii din Hunedoara, după ce unul dintre aceştia a încercat să taie un proiectil ce ar fi trebuit să fie dezafectat, a fost declinat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba către Parchetul Militar Timişoara, respectiv către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Octavia Guş, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că s-a decis declinarea competenţei de soluţionare către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, în ceea ce priveşte aspectul nerespectării regimului materiilor explozive. Totodată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş urmează să efectueze cercetările în ceea ce priveşte infracţiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În 28 ianuarie, un bărbat de 43 de ani din Lupeni (județul Hunedoara) și-a pierdut viața, după explozia unui proiectil, în curtea unei societăți din Pianu de Jos.

A mai fost rănit și alt muncitor, în vârstă de 52 de ani, din aceeași localitate, fără să rămână internat la spital. Bărbatul care a murit tăia proiectile ce ar fi trebuit să fie dezamorsate, ca fier vechi. Unul dintre acestea însă a explodat, iar muncitorul a murit pe loc, din cauza leziunilor incompatibile cu viața.

Primele sancțiuni au fost stabilite de ITM Alba, care a constatat că atât bărbatul care a murit, cât și celălalt muncitor lucrau ”la negru”, fără forme legale de angajare. În curtea respectivă au fost găsite aproximativ 20 de tone de proiectile dezamorsate.

Firma pentru care lucrau, cu sediul în Sebeș a fost sancționată cu 40.000 de lei amendă pentru muncă nedeclarată. În acest caz, ITM Alba continuă ancheta pentru ”accident mortal de muncă”.

Proiectilele care se află în incinta firmei de colectare de deşeuri vechi ar fi trebuit, potrivit documentelor de însoţire, să fie dezamorsate, fără niciun fel de rest de substanţă explozibilă în interior. Anchetatorii vor trebui să afle exact de la ce unitate militară provine proiectilul care a explodat, muniţia de acest gen având numere de identificare.

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.