Zi de sărbătoare, sâmbătă, pe data de 30 noiembrie, în comuna hunedoreană Rîu de Mori. Autoritățile locale pregătesc o manifestare la care sunt așteptați peste o sută de localnici, perechi de vârstnici, care sărbătoresc împlinirea a 50 de decenii de căsătorie, dar și bărbați singuri -văduvi sau divorțați. Administrația publică locală a comunei Rîu de Mori va marca, cu această ocazie, “Ziua Internațională a Bărbatului”. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Rîu de Mori, va avea loc de la ora 13:00, la Căminul Cultural din satul aparținător, Clopotiva.
Cele mai longevive cupluri din Rîu de Mori vor fi recompensate, sâmbătă, de autoritățile locale ale comunei. Perechile „de aur”, care împlinesc sau au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, sunt așteptate pe 30 noiembrie, la Căminul Cultural din satul Clopotiva, acolo unde vor fi premiate de administrația publică locală în cadrul unei festivități. În același timp, la eveniment sunt invitați și bărbații în vârstă de pe raza comunei -singuri, văduvi sau divorțați. Și asta pentru că administrația publică locală a comunei va marca, cu acest prilej, „Ziua Internațională a Bărbatului”, celebrată pe data de 19 noiembrie.
Primarul comunei Rîu de Mori, Niculiță Mang, spune că, s-a dorit organizarea acestui eveniment mai repede, însă, în contextul desfășurării alegerilor prezidențiale, organizarea manifestării a fost amânată și, în final, s-a hotărât ca aceasta să aibă loc în ultima zi a lunii noiembrie. În total, un număr de 30 de cupluri de pe raza comunei Rîu de Mori vor fi premiate. „Va fi un eveniment în cadrul căruia vom sărbători și premia un număr de 30 de cupluri, cu peste 50 de ani de căsătorie, din comuna noastră. Suntem onorați să premiem acești oameni care merită această răsplată. În același timp, pentru că, în cazul doamnelor am mai organizat manifestări dedicate special lor, cu prilejul zilei de 8 martie, dar și pentru că, pe 19 noiembrie, a fost „Ziua Internațională a Bărbatului”, ne-am gândit să ne îndreptăm atenția și înspre domnii singuri -văduvi, divorțați, tot așa de vârstă înaintată, pentru care nu am organizat mai nimic niciodată. Mi-am dorit ca acest eveniment să se desfășoare mai repede, dar, fiind campanie electorală, iar apoi, alegerile prezidențiale, am decis să cuplăm aceste două momente -premierea cuplurilor longevive și „Ziua Internațională a Bărbatului”, într-o singură manifestare (…) Sunt 30 de cupluri „de aur” pe care le vom premia și în jur de 50 de domni. Pe toți îi așteptăm cu drag la acest eveniment”, a declarat Niculiță Mang, primarul comunei Rîu de Mori.
Diplome și premii în bani, din partea administrației publice locale
Sărbătoriții vor primi, din partea administrației publice locale, pe lângă urări călduroase, diplome și premii în bani. După premiere, seniorii prezenți vor putea închina un pahar de șampanie la masa festivă pregătită special pentru ei. De asemenea, aceștia vor avea parte și de un program artistic, susținut de o formație de muzică din comuna Rîu de Mori.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Rîu de Mori. De menționat că, dacă, perechile de aur din comună au mai fost recompesante și în anii anteriori pentru o căsnicie longevivă și reușită, “Ziua Internațională a Bărbatului” este acum marcată în premieră în frumoasa comună hunedoreană de la poalele Munților Retezat.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply